FCSB şi Dinamo vor purta tricouri în sprijinul Fundaţiei Mihai Neşu la meciul de duminică

Atât dinamoviştii, cât şi cei de la FCSB vor face publicitate campaniei lui Mihaiţă Neşu, prin care fostul fundaş stânga încearcă să strângă bani pentru copiii cu dizabilităţi. Steliştii au ţinut să le mulţumească celor de la Dinamo pentru susţinerea cauzei.

207 afișări
Imaginea articolului FCSB şi Dinamo vor purta tricouri în sprijinul Fundaţiei Mihai Neşu la meciul de duminică

FCSB şi Dinamo vor purta tricouri în sprijinul Fundaţiei Mihai Neşu la meciul de duminică

Dinamo şi FCSB au trecut peste rivalitate şi şi-au dat mâna înainte de derby pentru susţinerea cauzei promovate de Mihaiţă Neşu. Fostul fundaş al FCSB-ului încearcă să strângă bani pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi şi a demarat o campanie în acest sens, prin fundaţia "Mihaiţă Neşu Foundation". Dinamoviştii au trecut peste rivalitate şi, atât ei, cât şi jucătorii lui FCSB vor ieşi pe teren cu tricouri inscripţionate cu mesajul "Donează 2 euro prin SMS la 8838". Tricourile au fost prezentate la conferinţa de presă susţinută de FCSB înainte de derby. Steliştii au ţinut să le mulţumească rivalilor pentru gestul făcut:

"Alături de Mihai Neşu Foundation!

Derby-ul de duminică seară va fi un prilej perfect pentru ca FC Steaua Bucureşti şi FC DINAMO BUCUREŞTI să vină în sprijinul Mihai Neşu Foundation, care derulează, în această perioadă, o campanie de donaţii prin SMS pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.

Ros-albaştrii au anunţat, prin intermediul unei conferinţe de presă, că cele două echipe vor intra pe teren cu tricouri personalizate, care îndeamnă suporterii să doneze 2 Euro prin SMS, la numarul 8838, aceste mesaje urmând să fie afişate şi pe tabela de marcaj, precum şi pe panourile publicitare de la stadion.

Clubul nostru le multumeşte pe această cale rivalilor de la Dinamo pentru amabilitatea de a se alătura acestui proiect!", este mesajul postat de FCSB pe contul oficial de Faebook.

Mihaiţă Neşu s-a accidentat foarte grav pe 10 mai 2011, la un antrenament al lui FC Utecht, echipă la care atunci era legitimat. La un duel aerian, Neşu a căzut şi şi-a fracturat o vertebră şi a rămas paralizat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici