Federaţia Română de Fotbal oferă defibrilatoare tuturor membrilor săi

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, prin intermediul site-ului oficial, că din luna decembrie, va lua startul proiectul Departamentului Medical al FRF privind dotarea cu defibrilatoare şi cursuri de prim ajutor pentru fiecare membru afiliat.

156 afișări
Imaginea articolului Federaţia Română de Fotbal oferă defibrilatoare tuturor membrilor săi

Federaţia Română de Fotbal oferă defibrilatoare tuturor membrilor săi (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Federaţia Română de Fotbal prin Departamentul Medical a elaborat un proiect care prevede dotarea cu câte un defibrilator extern automat a fiecărui membru afiliat. Odată cu predarea acestor aparate către membrii săi afiliaţi, FRF va organiza cursuri de prim ajutor în cadrul cărora vor fi demonstrate de către specialişti în domeniu cele mai eficiente metode de management al situaţiilor de urgenţă ce pot surveni în activitatea sportivă.

Acest proiect a fost susţinut şi finanţat de către forul European (UEFA) în totalitate, şi este primul de o asemenea amploare în sportul românesc. El se va desfăşura pe parcursul a patru luni, începând din luna decembrie, şi va cuprinde 8 acţiuni la nivel naţional. Primele întâlniri sunt programate pe 12, respectiv 15 decembrie, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Un important şi tragic eveniment medical în rândul sportivilor îl constituie moartea subită ca urmare a stopului cardio-respirator (SCR).

În cazul fotbalului impactul unui astfel de eveniment este şi mai mare având în vedere popularitatea şi expunerea de care beneficiază acest sport.

Studiile de specialitate indică o incidenţă care poate varia între 1:3000 (NCAA prima divizie de baschet masculin) şi 1:917000 (Minnesota High School athletes), iar acelea care folosesc o metodologie superioară decelează incidenţe între 1:40000 şi 1:80000.

Mai mult decât atât, există studii care au identificat grupurile cu risc ridicat de moarte subită cardiacă (MSC) în funcţie de rasă, sex şi sportul practicat. Astfel MSC survine mai mult în rândul bărbaţilor, de origine africană, practicanţi ai următoarelor sporturi în ordinea frecvenţei cazurilor: baschet, fotbal, tenis.

Având la dispoziţie aceste date a existat şi există preocupare pentru limitarea consecinţelor unui astfel de eveniment. Primul pas spre conştientizarea acestei probleme a fost făcut de către Departamentul Medical al FRF în martie 2016 când a fost organizat simpozionul cu tema ”Actualităţi în prevenţia patologiei cardiovasculare la sportivi”. Cele mai eficiente intervenţii în cazul apariţiei SCR constau în resuscitarea cardio-respiratorie şi defibrilarea externă automată (DEA).

Un studiu efectuat de FIFA în 126 de ţări membre pe o perioadă de 10 ani, şi publicat în 2013 în Brittish Journal of Sports Medicine, arată că 23 de jucători din 112 cu SCR (20,5%) au supravieţuit. Interesant este faptul că 12 din 22 de jucători (54,5%) trataţi cu un defibrilator direct pe teren au supravieţuit, ceea ce subliniază încă odată importanţa intervenţiei cât mai rapide cu acest aparat medical.

Pentru urmărirea şi studierea unor astfel de evenimente tragice apărute atât la nivel profesionist, dar şi la nivel de amatori, Departamentul Medical este în cursul parafării unei colaborări cu Centrul Medical de Excelenţă FIFA din cadrul Universităţii din Saarland, Germania.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici