Fernando Alonso a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Europei

Spaniol Fernando Alonso a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Europei, desfăşurat pe circuitul de la Valencia, după ce a plecat de pe poziţia a unsprezecea a grilei de start, fiind primul pilot care reuşeşte două victorii în acest sezon.

309 afișări
Imaginea articolului Fernando Alonso a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Europei

Fernando Alonso a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Europei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a fost urmat de finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus) şi de germanul Michael Schumacher (Mercedes), ultimul aflat în premieră pe podium de la revenirea în F1. Pe locul patru s-a situat australianul Mark Webber (Red Bull), iar pe locul cinci a trecut linia de sosire gemanul Nico Hulkenberg (Force India).

Locurile 6-10 au fost ocupate în ordine de germanul Nico Rosberg (Mercedes), britanicul Paul Di Resta (Force India), britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes), mexicanul Sergio Perez (Sauber) şi venezuelanul Pastor Maldonando (Williams).

Campionul mondial en titre, germanul Sebastian Vettel (Red Bull), a abandonat în turul 34, iar francezul Romain Grosjean (Lotus) în turul 41. Britanicul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) a abndonat în penultimul tur, după un acroşaj cu Maldonado.

Următoarea cursă, Marele Premiu al Marii Britanii va avea loc în 8 iulie, pe circuitul de la Silverstone.

După opt etape, clasamentul general al piloţior este următorul:

1. Fernando Alonso 111 puncte;

2. Mark Webber 91;

3. Lewis Hamilton 88;

4. Sebastian Vettel 85;

5. Nico Rosberg 75;

6. Kimi Raikkonen 73;

7. Romain Grosjean 53;

8. Jenson Button 49;

9. Sergio Perez 39;

10. Pastor Maldonado 30.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Red Bull 176 de puncte;

2. McLaren-Mercedes 137;

3. Lotus Renault 126;

4. Ferrari 122;

5. Mercedes 92;

6. Sauber 60;

7. Williams 45;

8. Force India 44;

9. Toro Rosso 6;

10-12. Hispania, Caterham, Marussia 0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici