Fiecare victorie pe teren propriu a Rapidului va aduce credit de un euro pe telefoanele suporterilor

Suporterii echipei Rapid pot beneficia de cartela Orange Prepay Suporter care le va aduce câte 1 euro credit la fiecare victorie de pe teren propriu a formaţiei giuleştene, au anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii companiei de telefonie mobilă.

20 afișări
Imaginea articolului Fiecare victorie pe teren propriu a Rapidului va aduce credit de un euro pe telefoanele suporterilor

Fiecare victorie pe teren propriu a Rapidului va aduce credit de un euro pe telefoanele suporterilor (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Începând de astăzi fanii echipei Rapid vor putea beneficia de aceste cartele. Până acum avem în cadrul proiectului nostru Prepay Suporter aproximativ 15.000 de microbişti. Un fan care va achiziţiona această cartelă va primi informaţii la fiecare meci al Rapidului. De asemenea, pentru fiecare gol înscris de echipa favorită va primi 10 mesaje scrise naţionale, pentru fiecare victorie pe teren propriu un bonus de 1 euro, iar pentru fiecare meci câştigat de Rapid în deplasare un bonus de 2 euro. Suntem încântaţi că Rapid ni s-a alăturat în acest proiect şi invităm cât mai multe cluburi de fotbal să intre în PrePay Suporter pentru a întări legatura dintre echipe şi comunităţile de fani", a declarat, directorul de marketing al Orange România, Dorin Odaţiu.

La reîncărcarea cartelei PrePay Suporter cu minimum 7 euro, fanii primesc gratuit aceste beneficii, valabile timp de 30 de zile de la reîncărcare, în timp ce creditul de 7 euro poate fi consumat aşa cum doresc.

Suporterii pot cumpăra din fan shop-urile clubului Rapid, din magazinele Orange şi din magazinul online pachetul PrePay Suporter cu logo-ul echipei, în care vor găsi câte un abţibild cu care îşi pot personaliza telefonul mobil şi câte un breloc.

Dacă sunt deja clienţi Orange PrePay, se pot înscrie în PrePay Suporter printr-un mesaj gratuit cu textul RAPID la numărul 321.

Prezent la conferinţa de presă, vicepreşedintele FC Rapid, Nicolae Manea, a afirmat că prin achiziţionarea cartelei fanii rapidişti vor fi informaţi despre performanţele echipei.

"Suntem onoraţi de semnarea acestui parteneriat cu Orange. Dorinţa noastră este să aducem cât mai mulţi suporteri lângă echipă, iar prin aceste cartele fanii vor fi mai bine informaţi despre performanţele şi rezultatele Rapidului. Sper ca acest parteneriat să aibă succes", a precizat Manea.

Mijlocaşul Ovidiu Herea a declarat că va face tot posibilul ca suporterii rapidişti să beneficieze de cât mai mult credit în urma achiziţionării acestor cartele. "Sperăm ca fanii să cumpere aceste cartele. Noi vom face tot posibilul să câştigăm şi să le oferim cât mai mult credit", a adăugat Herea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici