FIFA a solicitat păstrarea unui minut de reculegere la meciurile din preliminariile CM-2010

FIFA a solicitat, marţi, într-un comunicat, păstrarea unui minut de reculegere înainte de meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, de marţi şi miercuri, în semn de omagiu pentru victimele busculadei de la Abidjan, informează AFP.

7 afișări

"FIFA solicită tuturor asociaţiilor membre să ţină un minut de reculegere înainte de partidele programate la 31 martie sau 1 aprilie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. În semn de solidaritate cu familia africană a fotbalului, acest minut de reculegere va fi ţinut în memoria persoanelor care şi-au pierdut viaţa în afara stadionului din Abidjan (Coasta de Fildeş), la 29 martie", se arată într-un comunicat al FIFA.

Nouăsprezece persoane au murit şi peste 130 au fost rănite, duminică, într-o busculadă ce a avut loc pe stadionul Houphouet-Boigny din Abidjan, înainte de meciul de fotbal dintre Coasta de Fildeş şi Malawi.

Printre partidele ce se dispută în preliminariile CM-2010 se află şi Austria-România, miercuri, de la ora 21.30, la Klagenfurt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici