Fiul campionului de F1 John Surtees a murit în urma unui accident în Formula 2

Pilotul Henry Surtees, în vârstă de 18 ani, fiul fostului campion de Formula 1, John Surtees, a decedat în urma unui accident suferit în timpul unei curse de Formula 2, disputată, duminică, la Brands Hatch în Kent.

35 afișări
Imaginea articolului Fiul campionului de F1 John Surtees a murit în urma unui accident în Formula 2

Fiul campionului de F1 John Surtees a murit în urma unui accident în Formula 2 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"A decedat!", a declarat un purtător de cuvât al spitalului Royal din Londra, care a adăugat că nu poate oferi alte detalii legate de acest accident.

Un comunicat al oficialilor campionatului de Formula 2 precizează că Henry Surtees a fost lovit în cap de o roată a unei alte maşini ce intrase într-un zid de pneuri de protecţie chiar în faţa sa. Apoi, monopostul lui Surtees s-a izbit de zidul de protecţie al circuitului la următorul viraj. Pilotul a fost scos imediat din maşină şi a fost transportat la spitalul din Londra, unde a decedat duminică seară.

Tănârul pilot, debutant în acest sezon al Formulei 2, reuşise să obţină primul podium la această categorie, sâmbătă, după ce a terminat pe locul trei în prima din cele două curse prevăzute la Brands Hatch.

Tatăl lui Henry, John Surtees, în vârstă de 75 de ani, este singurul pilot campion mondial atăt atât la motociclism, cât şi la automobilism. John Surtees a câştigat patru titluri la motociclism clasa 500 cmc, înainte de a deveni campion mondial al Formulei 1, în 1964, la volanul unui monopost Ferrari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici