Fostele glorii steliste nu cred că în ultima etapă a Ligii I se va întâmpla un miracol ca la Sevilla

Fostul portar stelist Helmuth Duckadam, care a intrat în Cartea Recordurilor apărând patru penaltiuri în finala CCE din 1986, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, referitor la şansele Stelei de a cuceri titlul cu numărul 24 în ultima etapă, că nu crede într-un miracol asemănător cu cel de la Sevilla.

12 afișări
Imaginea articolului Fostele glorii steliste nu cred că în ultima etapă a Ligii I se va întâmpla un miracol ca la Sevilla

Helmuth Duckadam (Imagine: Mediafax Foto)

"Speranţa moare ultima, dar nu cred că U Cluj o poate încurca pe CFR, nu mai ratează CFR şansa de data asta. Eforturile financiare sunt prea mari ca să le mai scape titlul, totul depinde de ei. Ar fi fost frumos ca steliştii de pretutindeni să aibă parte de o sărbătoare dublă pe 7 mai, titlul şi 22 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Sunt şanse foarte, foarte mici. Ar fi fost frumos, dar ce-i frumos se obţine extrem de greu. Nu cred că 7 mai e o dată norocoasă, ci una simbolică, istorică pentru Steaua, care nu se poate repeta", a spus, marţi, Duckadam.

Cu o etapă înainte de finalul campionatului, CFR Cluj se află pe primul loc, cu 73 de puncte, urmată de Steaua, cu 72 de puncte. Miercuri, în etapa a XXXIV-a a Ligii I, Steaua întâlneşte pe teren propriu pe Gloria Buzău, în timp ce echipa CFR Cluj va juca în deplasare cu Universitatea Cluj.

Helmuth Duckadam a afirmat că speră ca foştii componenţi ai echipei să se întâlnească măcar la împlinirea a 25 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

Fostul atacant Gabi Balint, care a transformat un penalti în finala de la Sevilla, a declarat agenţiei MEDIAFAX că nici el nu crede într-un miracol la Cluj, în urma căruia Steaua să ia campionatul.

Căpitanul echipei Steaua 86, Tudorel Stoica, absent în finala de la Sevilla din cauza unei suspendări, a afirmat că, după înfrângerea din derbiul cu Dinamo, şansele Stelei la titlu sunt reduse.

Steaua Bucureşti a cucerit, pe 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni, învingând în finala disputată pe stadionul "Ramon Sanchez Pizjuan" din Sevilla echipa spaniolă FC Barcelona, scor 2-0, după executarea loviturilor de departajare. Au înscris atunci Lăcătuş şi Balint, în timp ce Majearu şi Boloni au ratat.

În finala de la Sevilla echipa "roş-albastră" a avut următoarea alcătuire: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan (Iordănescu '72), Majearu, Boloni, Balint - Lăcătuş, Piţurcă (Radu II '112). Antrenorii echipei Steaua erau Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, iar din lot au mai făcut parte portarul Dumitru Stângaciu şi jucătorii de cîmp Tudorel Stoica, Anton Weissenbacher şi Constantin Pistol.

Până în finală, Steaua a eliminat echipele Boldklub Vejle din Danemarca (scoruri 1-1 şi 4-1), Honved Budapesta din Ungaria (0-1 şi 4-1), Kuusysi Lahti din Finlanda (0-0 şi 1-0) şi Anderlecht Bruxelles din Belgia (0-1 şi 3-0). Cele 13 goluri reuşite de Steaua în campania europeană din ediţia 1985/1986 a Cupei Campionilor Europeni au fost înscrise de Victor Piţurcă - cinci goluri, Gavril Balint - două, Marin Radu II, Ladislau Boloni, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuş, Ilie Bărbulescu şi Mihail Majearu - câte unul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici