FRF anunţă cel mai mare contract de sponsorizare din istoria naţionalei

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, vineri, că la data de 21 ianuarie, va semna cel mai mare contract de sponsorizare din istoria echipei naţionale, precum şi al sportului românesc.

139 afișări
Imaginea articolului FRF anunţă cel mai mare contract de sponsorizare din istoria naţionalei

FRF anunţă cel mai mare contract de sponsorizare din istoria naţionalei

"Nu este doar cel mai mare contract din istoria echipei reprezentative, ci şi cel mai mare contract din istoria sportului românesc", a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.

La rândul său, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a menţionat că a dorit asocierea cu un brand din segmentul Premium. "În străinătate, doar mărcile Premium şi Super Premium sunt implicate în sponsorizarea fotbalului. La rândul nostru ne dorim pentru echipa naţională de fotbal a României un brand Premium, un brand românesc cu care să fim mândri să ne asociem", a completat Lupescu.

Semnarea noului contract va avea loc, miercuri, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, începând cu ora 19.00.

Potrivit Ziarului Financiar, noul sponsor al FRF va fi compania Ursus Breweries, prin marca de bere Ursus, valoarea contractului, ce se va întinde pe durata a patru ani, fiind de şase milioane de euro.

Ursus va lua locul ocupat, în ultimii zece ani de către marca Bergenbier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici