FRF condamnă incidentul din Indonezia: O zi tristă pentru fotbalul mondial

Federaţia Română de Fotbal (FRF) transmite un mesaj de regret după incidentele care au avut loc în Indonezia la meciul dintre Arema şi Persebaya.

707 afișări
Imaginea articolului FRF condamnă incidentul din Indonezia: O zi tristă pentru fotbalul mondial

Sursa foto: MediafaxFoto

La finalul partidei din Indonezia, conform ultimelor cifre comunicate, 174 de persoane, printre care copii şi femei, au murit în urma incidentelor.

„FRF regretă cele petrecute şi condamnă incidentele care au condus la această tragedie. Fotbalul înseamnă competiţie, spectacol, recreere, emoţie şi pasiune, iar incidentele regretabile care au avut loc la partida menţionată nu au ce căuta pe un stadion de fotbal. Este o zi tristă pentru fotbalul mondial, dar una pe care nu trebuie să o uităm. Avem datoria de a ne asigura că astfel de incidente nu se vor repeta! Condoleanţe familiilor îndurerate!”, transmite FRF în mesaj.

Cel puţin 174 de persoane au fost ucise şi 180 rănite în urma unei revolte izbucnite pe un stadion din Indonezia, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor, infomează Reuters.

Echipa gazdă a pierdut meciul, iar după ce arbitrul a fluierat sfârşitul partidei, fanii furioşi ai echipei au invadat terenul. De aici şi până la dezastrul care s-a produs pe stadionul Kanjuruhan din Malang, în Java de Est, Indonezia, a fost doar un pas.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici