Gabriel Tamaş doreşte să joace fotbal încă zece ani

Fundaşul român Gabriel Tamaş, în vârstă de 29 de ani, al cărui contract cu West Bromwich Albion expiră în această vară, a declarat că doreşte să mai joace fotbal până la 38 sau 40 de ani şi a precizat că negocierile pentru prelungirea înţelegerii cu WBA au început deja.

108 afișări
Imaginea articolului Gabriel Tamaş doreşte să joace fotbal încă zece ani

Gabriel Tamaş (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actuala înţelegere expiră în vară, dar West Bromwich are opţiune de prelungire pentru încă un sezon, informează sportinglife.com.

"Aş dori să rămân aici până la finalul carierei. Sper să mai joc fotbal încă un deceniu, poate până la 38 sau 40 de ani. Fiind la acelaşi club de mai mulţi ani m-a ajutat în carieră, m-a făcut să fiu mai stabil. Am vorbit deja cu oamenii din club despre o prelungire a contractului", a spus Tamaş.

Gabriel Tamaş, care a avut mai multe probleme din cauza vieţii extrasportive pe vremea când evolua în România, a precizat că stilul de viaţă din Anglia i se potriveşte mai mult. "Viaţa mea s-a schimbat mult în bine. Îmi place viaţa liniştită din Anglia. Pentru mine, familia înseamnă mult. Nu deranjez pe nimeni. Mă duc la muncă zâmbind, iar când mă întorc zâmbesc iar", a subliniat Tamaş.

Fundaşul a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciurile cu Ungaria şi Olanda din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, el fiind folosit la ultimele meciuri pe postul de fundaş dreapta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici