Gâlcă: E o lovitură foarte mare pentru noi toţi, dar trebuie să ne refacem

Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat miercuri seară, după eliminarea din Liga Campionilor, că acest eşec reprezintă o lovitură mare pentru stelişti, dar că el şi elevii săi trebuie să îşi revină şi se gândească la campionat şi la Liga Europa.

273 afișări
Imaginea articolului Gâlcă: E o lovitură foarte mare pentru noi toţi, dar trebuie să ne refacem

Constantin Gâlcă (Imagine: Alexandru Hojda/ Mediafax Foto)

"A fost o seară foarte neplăcută pentru noi şi pentru mine personal, credeam în victorie, că vom rezolva meciul din prima repriză. Dar acest lucru nu s-a putut finaliza cu ocaziile pe care le-am avut. Au intervenit nişte schimbări pe care nu ni le propusesem. Avem de învăţat din acest lucru, e o lovitură foarte mare pentru noi toţi, dar trebuie să ne refacem, să ne gândim la campionat şi la Liga Europa", a spus Gâlcă la Dolce Sport.

Constantin Gâlcă a precizat că se aştepta ca Tănase să nu poată să joace foarte mult, dar nu şi să fie necesară înlocuirea sa atât de repede, în minutul 5. "Ştiam că Tănase nu e refăcut, dar el a încercat să joace. Mă aşteptam să îl schimbăm, dar nu atât de repede", a explicat tehnicianul.

Gâlcă şi-a felicitat jucătorii "pentru atitudine, pentru comportament, pentru rezultate". "Pentru mine sunt nişte eroi. Când sunt penaltiuri se poate întâmpla orice. Penaltiurile la un jucător de câmp trebuia bătute undeva jos", a mai spus antrenorul Stelei, care l-a felicitat şi pe Cosmin Moţi, care a apărat două lovituri de departajare pentru Ludogoreţ: "Nu avem ce face decât să îl felicităm şi să îi urăm succes în grupele LC".

Constantin Gâlcă a mai declarat să suporterii Stelei sunt nemulţumiţi, în primul rând de rezultat şi în al doilea rând pentru că nu au fost aduşi jucători. "Dar dacă rezultatul era bun cred că se uita totul", a adăugat Gâlcă.

Echipa Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după executarea loviturile de departajare, scor 5-6, în poarta formaţiei bulgare Ludogoreţ Razgrad apărând fostul fundaş dinamovist Cosmin Moţi, care a parat două penaltiuri şi a înscris un gol de la 11 metri.

În urma acestei eliminări, Steaua Bucureşti va evolua în grupele Ligii Europa. În tur, Steaua s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, cu acelaşi rezultat reuşind să se impună şi bulgarii în retur, după 120 de minute.

În meciul de la Sofia, unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Wanderson, în minutul 90. Acesta a reluat din voleu, de la marginea careului mare, o minge respinsă după un corner şi a înscris imparabil.

În minutul 119, Stoianov l-a faultat în poziţie de ultim apărător pe Varela şi a primit direct cartonaşul roşu. Ludogoreţ Razgrad efectuase toate schimbările, astfel că în poarta bulgarilor a intrat fundaşul Cosmin Moţi.

Primul penalti a fost executat de Moţi, care a înscris, el apărând apoi două şuturi, ale steliştilor Pârvulescu şi Râpă.

Pentru Steaua au marcat la loviturile de departajare Keşeru, Szukala, Ad. Popa, Varela şi Prepeliţă. Pentru Ludogoreţ au înscris Moţi, Hamza, Junior Caicara, Marcelinho, Diakov şi Fabio Espinho, iar Wanderson a ratat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici