Gane: Sunt mulţumit de transferuri şi sunt mult mai convins că ne putem salva de la retrogradare

Antrenorul echipei Corona Braşov, Ionel Gane, a declarat, marţi, că este mulţumit de efortul conducerii clubului de a transfera doi atacanţi, Valentin Balint (împrumutat de la Dinamo) şi Cătălin Dedu (Universitatea Cluj), în acest moment fiind mult mai convins de puterea formaţiei sale de a se salva de la retrogradare.

95 afișări
Imaginea articolului Gane: Sunt mulţumit de transferuri şi sunt mult mai convins că ne putem salva de la retrogradare

Ionel gane (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Balint şi Dedu au fost prezentaţi, marţi, într-o conferinţă de presă, în care antrenorul echipei braşovene a precizat că îşi mai doreşte doi fundaşi centrali pentru a completa lotul.

"Era extrem de important pentru noi să ne întărim atacul. În situaţia în care suntem, este important să marcăm. Până la urmă, indiferent care sunt jucătorii care au jucat mai bine un meci sau altul, tot atacanţii sunt cei care marchează şi este important să fim acoperiţi pe acest post. În acest moment ne mai preocupăm să aducem doi fundaşi centrali. Este foarte posibil ca ei să apară chiar şi în cantonamentul din Antalya, o să vedem. Oricum, în acest moment suntem cu toţii mult mai optimişti şi încrezători în îndeplinirea obiectivului", a spus Gane.

Tehnicianul este de părere că, spre deosebire de turul campionatului, în acest moment simte mult mai bine echipa şi este mult mai încrezător în şansele ei de salvare de la retrogradare. "Este adevărat că acum mă simt mult mai încrezător. Eu am venit la Braşov în etapa a şaptea, nu am putut face pregătirea aşa cum mi-am dorit, nu ştiam toţi jucătorii, a fost o anume situaţie. În acest moment însă, am ales doar ceea ce aveam cu adevărat nevoie şi dacă în tur am mai trecut cu vederea o atitudine care m-a deranjat, acest lucru nu se va mai întâmpla şi în retur. Nu voi mai accepta niciun fel de scuză din partea jucătorilor, legată de lipsa implicării sau atitudinea pe care o au în antrenamente sau meciuri. Da, sunt de acord, poţi pierde un meci pentru că adversarul a fost mai bun, însă pentru mine contează să simt că am făcut, toţi, tot ce puteam şi că avem motive să ieşim cu fruntea sus de pe teren. Am convingerea că în retur echipa va arăta altfel şi că ne vom putea salva de la retrogradare. Trebuie să credem cu toţii în acest obiectiv şi atunci, cu siguranţă, vom avea mari şanse să îl facem posibil", a afirmat el.

Gane a mai adăugat că pentru el vor conta foarte mult şi rezultatele din meciurile amicale pe care echipa le va juca în cantonamentul din Turcia, acolo unde va pleca miercuri şi unde va sta până în 9 februarie. "Este bine că am reuşit să perfectăm acest cantonament, contează să jucăm pe terenuri bune, chiar dacă la întoarcere este posibil să fie tot iarnă şi terenuri acoperite. Pentru mine contează foarte tare şi rezultatele. Este important să câştigi, în primul rând pentru moral. De asemenea, vreau ca atitudinea jucătorilor să fie aceea de învingători, indiferent de situaţie, iar atunci când intră în teren, să îşi dorească victoria cu orice preţ. În plus, numai în aceste jocuri poţi vedea, ca antrenor, adevărata valoare a echipei şi nivelul la care ea se află, deci aceste jocuri vin extraordinar de bine pentru noi. Jucătorii trebuie să fie conştienţi că este nevoie să dea totul pentru a salva acest sezon", a adăugat Ionel Gane.

Prezent în conferinţa de presă, atacantul Cătălin Dedu, fotbalist care a semnat contract pe un an şi jumătate, a declarat că dacă nu credea în salvarea de la retrogradare nu venea la Corona: "Eu chiar cred în salvarea acestei echipe. Nimic nu este imposibil atunci când crezi cu convingere în ceea ce faci. M-am bucurat foarte tare să mă întorc la Braşov, nicăieri nu e ca acasă şi sunt fericit că s-a întâmplat acest lucru. Da, am crescut la FC Braşov, dar asta e situaţia, acum sunt la Corona şi voi face tot ce pot pentru ca această echipă să se salveze. Dacă nu credeam în acest obiectiv, nu mai veneam...".

La rândul lui, atacantul Valentin Balint, împrumutat de la Dinamo până la vară, cu opţiune de prelungire, a spus că venirea la Braşov nu reprezintă un pas înapoi, mai ales că este conştient că este foarte important să joace. "Sunt bucuros că am ajuns la Corona pentru că vreau cu orice preţ să joc. Sunt tânăr şi pentru mine este foarte important acest lucru, de asta nu consider sub nicio formă că este un pas înapoi. O să muncesc de zece ori mai mult pentru ca antrenorul să fie mulţumit de mine şi să fiu în teren. Pentru noi este foarte important să câştigăm cât mai multe meciuri şi să ne salvăm de la retrogradare", a afirmat Balint.

Echipa Corona Braşov va pleca miercuri în cantonament în Antalya, acolo unde are programate patru meciuri amicale, după următorul program: cu Şinik Iaroslavl (liga a doua din Rusia) în data de 31 ianuarie, cu Spartak Tskhinvali (prima divizie din Georgia) în 4 februarie, cu Rustavi (tot din Georgia) la 6 februarie, urmând să încheie stagiul cu un amical programat în 8 februarie, cu FC Gyeongnam (prima divizie a Coreei de Sud).

Lotul pentru Antalya este următorul: Marc, Dănălache şi Gâtej - portari; Forika, Damian, Burlacu, Homei, Mendizov, V. Munteanu, Sandu şi Istrofor - fundaşi; Miranda, Dâlbea, H. Popa, Neacşa, Brata, Fl. Pârvu, Stănescu şi Leonte - mijlocaşi; Coman, Buş, Dedu şi Balint - atacanţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici