- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi, scor 0-1, în Liga I
Formaţia Gaz Metan Mediaş a pierdut, vineri, pe teren propriu, scor 0-1 (0-1), partida disputată în faţa echipei Oţelul Galaţi în cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi, scor 0-1, în Liga I (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)
Unicul gol al partidei a fost marcat de Sergiu Costin în minutul 36, care a reluat, cu capul, la colţul scurt, de la circa 6 metri, în urma unui corner de pe partea stângă.
În minutul 73, Ovidiu Hoban a trimis balonul în bara transversală, după un şut de la aproximativ 30 de metri.
Gaz Metan Mediaş: 30. Buchta - 15. Hoban, 19. Fl. Lazăr (16. R. Zaharia '53), 13. Khubutia, 8. Buzean - 21. Todea (44. Kratochvil '69), 7. Kubala, 17. Dudiţă, 27. Eric de Oliveira (11. Cigan '46), 22. Pârvulescu - 9. Liţu. Antrenor: Cristian Pustai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BBC renunță la TikTok pe telefoanele mobile ale companiei. De ce a luat această decizie
-
Explozie de furie în Franţa: proteste în toată ţara, în contextul respingerii moţiunilor de cenzură
-
Proiectul MApN care viza personalul civil din subordine a fost retras
-
Stolojan, la RFI: Sunt categoric împotriva ideii ca PSD şi PNL să meargă împreună în alegeri
Oţelul Galaţi: 12. Grahovaci - 3. Râpă, 16. Sârghi, 18. Sg. Costin, 14. S. Ilie - 26. Neagu, 29. Giurgiu - 8. Antal (7. Iorga '87), 30. G. Paraschiv (15. Ibeh '90+3), 11. Ochiroşii (20. Cojoc '78) - 27. Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Kubala '35, Khubutia '52, R. Zaharia '62, Buzean '71, Liţu '80 / Antal '52, Sg. Costin '54, S. Ilie '76, Grahovaci '90+2, Pena '90+3.
Arbitri: Alexandru Tudor (centru) - Dorin Mudura, Andrei Constantinescu (asistenţi) - Sorin Mocan (rezervă).
Observatori: Costin Toma, Dan Ionescu.
La partidă au fost aproximativ 4000 de spectatori, printre care şi un grup de 20 de suporteri ai echipei Oţelul.
Cristian Pustai, îngrijorat de lipsa de formă a unora dintre jucătorii săi
"Atât am putut astăzi. Din păcate, nu am reuşit nici astăzi să marcăm un gol pe teren propriu, ba mai mult am şi primit un gol, deşi adversarul nu ne-a pus reale probleme. Am pierdut un atacant de careu, Bud, care trăgea foarte bine la poartă. Încercăm acum să jucăm cu doi atacanţi, dar din nefericire cei doi nu au putut juca împreună prea mult, din cauza accidentărilor sau suspendărilor. Să sperăm că Liţu şi Silvăşan vor apuca să joace cât mai multe meciuri în atac. Tot timpul am ştiut că va fi dificil, mai ales că suntem o echipă mică şi aşa se întâmplă. Mulţi jucători, cum sunt Todea, Kubala sau Pârvulescu, nu se regăsesc şi acesta este un lucru îngrijorător", a spus Cristian Pustai.
Munteanu: Am fost peste adversar tot timpul
"Sunt foarte bucuros de această victorie mai ales că am obţinut-o în faţa unei echipe foarte bune, cu un antrenor foarte priceput. Deşi gazdele au început mai bine, am echilibrat situaţia şi aşa a venit şi golul firesc. Am avut şansă la şutul extraordinar al lui Hoban, care a lovit bara, dar, în rest, cred că am fost peste adversar tot timpul. Nu ne gândim la cupele europene, ci doar la următorul meci. După părerea mea, fotbalul nu este doar talent, ci muncă şi iarăşi muncă", a spus Munteanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO


