Prima pagină » Sport » Germania începe drumul la Cupa Mondială 2026 împotriva debutantei Curaçao. Alte 3 meciuri în program

Germania începe drumul la Cupa Mondială 2026 împotriva debutantei Curaçao. Alte 3 meciuri în program

Campioană mondială de patru ori în istorie, Germania debutează duminică la Cupa Mondială 2026 într-un meci aparent facil împotriva selecționatei din Curaçao, una dintre cele patru reprezentative aflate la prima participare la turneul final.
Germania începe drumul la Cupa Mondială 2026 împotriva debutantei Curaçao. Alte 3 meciuri în program
sursă foto: Robert Michael/dpa
Petre Apostol
14 iun. 2026, 12:00, Sport

Partida dintre Germania și Curaçao va avea loc la Houston, fiind programată de la ora 20:00, și este capul de afiș al celei de-a doua zile complete de competiție.

Curaçao, cea mai mică țară prezentă la actuala ediție a Cupei Mondiale, atât ca suprafață, cât și ca populație, va încerca să producă una dintre cele mai mari surprize ale turneului. Statul caraibian, cu aproximativ 156.000 de locuitori, s-a calificat în premieră la Mondial după un parcurs excelent în preliminarii.

„Germania este, desigur, marea favorită a grupei. Rămâne o mare putere fotbalistică. Este fantastic să începem chiar împotriva lor. Vom afla imediat unde ne situăm”, a declarat sâmbătă, într-o conferință, selecționerul Dick Advocaat, care la 78 de ani este cel mai vârstnic antrenor din istoria Cupei Mondiale.

Nemții au motive suplimentare de ambiție după ce au ratat calificarea în fazele eliminatorii la precedentele două ediții ale competiției, în Rusia 2018 și Qatar 2022, la opt ani după triumful obținut în Brazilia.

La conferința de presă premergătoare meciului cu Curaçao, selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a insistat asupra necesității unui start solid la Cupa Mondială și a avertizat că adversarul nu trebuie subestimat, în ciuda diferenței evidente de valoare dintre cele două echipe.

„Obiectivul nostru este să obținem primele trei puncte. Un meci de debut la Cupa Mondială este întotdeauna important”, a declarat Nagelsmann, comparând partida cu un duel de tip „David contra Goliat”, similar celor întâlnite adesea în Cupa Germaniei.

Manuel Neuer va fi titular în poarta Germaniei

Tehnicianul german a confirmat revenirea în primul unsprezece a portarului Manuel Neuer, aflat la al cincilea turneu final mondial din carieră. Pentru Neuer, confruntarea cu Curaçao marchează revenirea în națională după aproape doi ani de absență.

Nagelsmann a anunțat și titularizarea fundașului Nathaniel Brown, aflat la debutul său la o Cupă Mondială, dar și a starului Jamal Musiala, revenit după o accidentare gravă.

Programul zilei mai include încă trei partide: Țările de Jos – Japonia (Dallas, ora 23:00), Coasta de Fildeș – Ecuador (Philadelphia, luni, ora 02:00), Suedia – Tunisia (Monterrey, luni, ora 05:00).

Țările de Jos speră să își înceapă drumul spre un prim titlu mondial din istorie, după trei finale pierdute de-a lungul timpului. Ecuador va încerca să își prelungească seria impresionantă de 19 meciuri consecutive fără înfrângere.

Suedia caută să își confirme statutul de favorită în fața Tunisiei, într-o grupă în care orice pas greșit poate complica lupta pentru calificarea în optimile de finală.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia