Gest scandalos la Sttutgart. Învins de Andy Murray, Bublik a înjurat în rusă organizatorii şi familia scoţianului

Andy Murray (68 ATP) l-a învins pe kazacul Alexander Bublik (42 ATP) şi s-a calificat în sferturile de finală ale openului de tenis pe iarbă de la Stuttgart. Învinsul a fost auzit proliferând injurii nereproductibile, în limba rusă, la adresa turneului, a lui Murray şi a mamei sale.

4759 afișări
Imaginea articolului Gest scandalos la Sttutgart. Învins de Andy Murray, Bublik a înjurat în rusă organizatorii şi familia scoţianului

Gest scandalos la Sttutgart. Învins de Andy Murray, Bublik a înjurat în rusă organizatorii şi familia scoţianului

Murray a lăsat să-i scape un avantaj de un break în setul secund, fiind apoi nevoit să salveze trei mingi de set, înainte de a trece de al şaptelea favorit din Kazahstan cu 6-3 7-6 (4).

Britanicul îl va înfrunta în continuare pe Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, care a trecut la rândul său de elveţianul Dominic Stricker.

Triplul câştigător de Grand Slam joacă mai multe turnee pe iarbă înainte de începerea turneului de la Wimbledon, pe 27 iunie.

După ce şi-a adjudecat primul set cu o relativă uşurinţă, Murray a făcut break în debutul celui de-al doilea, înainte ca Bublik să revină, câştigând patru game-uri la rând pentru un avantaj de 5-2.

Ulterior, Murray a trecut printr-un game lung de serviciu pentru a-l împiedica pe Bublik să îşi adjudece setul, apoi a reuşit trei game-uri consecutive pentru a restabili egalitatea.

Scoţianul a servit mai bine în tie-break şi şi-a asigurat victoria la a doua minge de meci.

Murray s-a reîntâlnit la Stuttgart cu fostul antrenor Ivan Lendl, cu care a câştigat două titluri la Wimbledon şi US Open 2012 şi două medalii olimpice de aur în timpul parteneriatelor lor anterioare.

Aşa cum o arată înregistrările din meci, Alexander Bublik şi-a pierdut cumpătul de mai multe ori şi a înjurat în limba rusă, traducerile demonstrând că acesta s-a adresat cu un limbaj licenţios extrem de nepoliticos organizatorilor turneului şi lui Murray, făcând referire şi la mama acestuia, crezând probabil că nu va fi înţeles.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici