Gheorghe Popescu, în faţa celei de-a doua candidaturi la preşedinţia FRF?

Fostul internaţional român Gheorghe Popescu va organiza, miercuri, o conferinţă de presă, în cadrul căreia există posibilitatea să-şi anunţe candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

63 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Popescu, în faţa celei de-a doua candidaturi la preşedinţia FRF?

Gheorghe Popescu, în faţa celei de-a doua candidaturi la preşedinţia FRF? (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Popescu a anunţat luni printr-un comunicat că va organiza o conferinţă de presă, care este programată cu două zile înaintea termenului limită de depunere a candidaturilor la preşedinţia FRF, atât el, cât şi apropiaţii lui refuzând să ofere vreun detaliu legat de tema întâlnirii de miercuri. Popescu se află la Milano împreună cu impresarul Victor Becali, urmând să revină marţi în ţară.

Gheorghe Popescu a candidat pentru prima dată la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal la alegerile din 2005. Atunci, Popescu a adunat 102 voturi din totalul celor 290 exprimate, câştigătorul, Mircea Sandu, strângând 187 de voturi. Un vot a fost anulat. Pentru alegerile din 2005 au candidat doar Gheorghe Popescu şi Mircea Sandu, cinci dosare de candidatură fiind respinse. Candidaţii respinşi au fost: Ionuţ Lupescu, Octavian Popescu, Octavian Stăncioiu, Paul Zarna şi George Vlaicu.

Alegerile pentru preşedinţia FRF se vor desfăşura la 25 ianuarie în cadrul Adunării Generale Ordinare a Federaţiei Române de Fotbal. Data limită pentru acceptarea candidaturii la preşedinţia FRF a fost stabilită pentru 8 ianuarie. Ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat, luni, că nu se vor face anunţuri privind dosarele depuse decât după ce Comisia Juridică se va pronunţa asupra lor. "Comisia Juridică a FRF va analiza dosarele depuse şi după ce se va pronunţa vom anunţa şi noi care este situaţia, care candidaţi au avut dosare respinse şi care vor participa la alegerile pentru preşedinţia FRF. Până atunci, nu vor exista anunţuri intermediare", a spus Paul Zaharia.

Gheorghe Popescu, 43 de ani, a evoluat pentru echipa naţională a României în 115 partide, pentru care a şi marcat 16 goluri. El a fost legitimat în România la cluburile Universitatea Craiova, Steaua şi Dinamo, în timp ce în străinătate a evoluat pentru PSV Eindhoven (Olanda), Tottenham Hotspur (Anglia), FC Barcelona (Spania), Galatasaray (Turcia), US Lecce (Italia) şi Hannover 96 (Germania). Popescu are în palmares Cupa Cupelor cu Barcelona şi Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray, un titlu de campion şi o Cupă a României, două titluri de campion şi o Cupă a Olandei, Cupa şi Supercupa Spaniei şi trei titluri de campion şi două Cupe ale Turciei. Popescu a fost desemnat fotbalistul anului în România de şase ori, în 1989, 1990, 1991, 1992, 1995 şi 1996. Gheorghe Popescu deţine o şcoală de fotbal, care îi poartă numele.

Mircea Sandu conduce Federaţia Română de Fotbal din 1990, fiind la al cincilea mandat în fruntea FRF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici