Ghiţă Mureşan: Cei care joacă prost şi câştigă încântă mai mult decât cei care joacă bine şi pierd

Ghiţă Mureşan, singurul baschetbalist român care a jucat în NBA, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, după victoria României cu Slovacia, în preliminariile CE din 2015, că "tot meciul a fost plin de adrenalină" şi s-a bucurat să fie în tribune la Sibiu.

215 afișări
Imaginea articolului Ghiţă Mureşan: Cei care joacă prost şi câştigă încântă mai mult decât cei care joacă bine şi pierd

Ghiţă Mureşan: Cei care joacă prost şi câştigă încântă mai mult decât cei care joacă bine şi pierd

"Meciul a fost în situaţia în care s-a ridicat adrenalina. Tot meciul mi-a plăcut. Slovacia a mers la 10-11 puncte, mai ales după pauză, pentru că România a făcut câteva greşeli, dar apoi ai noştri i-au controlat bine pe slovaci. Mi-a plăcut mult sfertul patru, când ai noştri au preluat controlul. Cea mai bună echipă se vede pe final. Silvăşan a făcut nişte lucruri foarte frumoase în seara asta. Mă bucur că am asistat la meciul de la Sibiu. Echipele care joacă prost şi câştigă încântă mai mult decât cele care joacă foarte bine şi pierd. Asta arată că ştiu să lupte până în ultima secundă", a spus Mureşan, pentru MEDIAFAX.

Echipa naţională de baschet masculin a României a învins, miercuri, la Sibiu, reprezentativa Slovaciei, cu scorul de 90-86 (38-43), în al patrulea meci din grupa preliminară F a Campionatului European din 2015.

În primele trei partide din grupă, România a învins Slovacia, cu 81-69 (31-41), respectiv Suedia, scor 77-72 (28-25), şi a pierdut cu Letonia, scor 65-88 (35-36).

Programul României în grupa F este următorul: cu Suedia, la Boras (24 august) şi cu Letonia, la Sibiu (27 august).

Conform regulamentului, la turneul final al CE din 2015 se vor califica echipele de pe primul loc în fiecare din cele şapte grupe de calificare, plus încă şase formaţii de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici