Ghiţă Mureşan filmează la Bucureşti o reclamă cu Anna Lesko şi Dan Bălan

Singurul baschetbalist care a evoluat în NBA, Ghiţă Mureşan a sosit miercuri la Bucureşti, pentru a filma o reclamă împreună cu soliştii Anna Lesko şi Dan Bălan, pentru o companie de telefonie mobilă.

224 afișări
Imaginea articolului Ghiţă Mureşan filmează la Bucureşti o reclamă cu Anna Lesko şi Dan Bălan

Anna Lesko (Imagine: Bogdan Poptomas/Mediafax Foto)

"Big Ghiţă" a sosit miercuri în Capitală şi va rămâne doar două zile, pentru a filma împreună cu Anna Lesko şi Dan Bălan, fostul solist al trupei O-Zone.

"Cu Dan ne cunoaştem din SUA, am participat şi la emisiuni radio în direct. Filmările vor începe joi dimineaţa şi sper să iasă totul bine. Reclama va fi lansată în 15 februarie, la o zi după ziua mea de naştere, dar eu voi fi deja în SUA. De ziua mea, în 14 februarie, mă voi afla la Dallas, la All Star Game din NBA", a declarat Ghiţă Mureşan, pentru MEDIAFAX.

Fostul baschetbalist la "U" Cluj, de unde a plecat la Pau Orthez (Franţa) şi apoi în NBA, nu se află la prima experienţă de acest fel. Abia ajuns în SUA, în 1993, Ghiţă Mureşan a filmat o reclamă de succes pentru postul TV ESPN, care a câştigat titlul de "Reclama anului", urmată de cea pentru Snickers, în 1997, ce a fost şi ea aleasă în Top 5 reclame în acel an.

Pentru Big Ghiţă a urmat rolul din pelicula My Giant, alături de comedianul Billy Crystal, dar şi includerea în videoclipul lui Eminem, "My name is", în care a jucat rolul unui ventriloc.

Ghiţă Mureşan va împlini 39 de ani în 14 februarie. După titlul naţional câştigat cu "U" Cluj, în 1992, baschetbalistul de 2.31 metri înălţime s-a transferat la Pau Orthez, de unde după doar un an a fost draftat de Washington Bullets, în NBA, ligă în care a evoluat şase sezoane.

Ultimele meciuri din cariera din NBA le-a jucat pentru New Jersey Nets (1999-2000), după care a mai evoluat la Pau Orthez, dar şi la naţionala României, în preliminariile europene din 2002.

Un an mai târziu. Ghiţă Mureşan şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, iar în 2004 a înfiinţat în SUA, Giant Basketball Academy, în cadrul căreia copiii de diferite vârste învaţă mişcările fundamentale ale sportului cu mingea la coş. În paralel, Ghiţă Mureşan face parte din staff-ul de marketing al Washington Wizzards, iar în România, la Cluj, în fiecare vară organizează un camp gratuit pentru copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici