Ghiţă Mureşan organizează tabere de baschet în cinci oraşe din România

Fostul jucător în NBA, clujeanul Ghiţă Mureşan a anunţat, vineri, că în vara acestui an va susţine, în premieră, taberele tradiţionale destinate copiilor pasionaţi de baschet, în cinci oraşe din România.

413 afișări
Imaginea articolului Ghiţă Mureşan organizează tabere de baschet în cinci oraşe din România

Ghiţă Mureşan organizează tabere de baschet în cinci oraşe din România (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2011", cum se numeşte circuitul lansat în premieră de fostul jucător în NBA, va debuta în 1 august, la Cluj, oraşul tradiţional al organizării taberelor teamatice pentru copiii pasionaţi de baschet, din ultimii patru ani.

"Peste 600 de copii vor descoperi din nou tainele baschetului, în cele cinci oraşe în care ne vom afla luna viitoare, între 1-24 august", a declarat Ghiţă Mureşan.

Circuitul este conceput sub forma unui turneu în cinci dintre marile oraşe ale României: Cluj, Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Constanţa. Timp de aproape o lună, în intervalul 1-24 augsust, tabăra itinerantă va primi un număr de câte 120 de copii, cu vârste între 9-11 ani şi 12-14 ani, pentru fiecare oraş. Participarea copiilor este gratuită, iar înscrierile s-au încheiat pentru tabăra din Cluj, dar continuă pe site-ul lui Mureşan, ghitamuresan.ro.

Turneul are următorul program: Cluj 1-4 august (se va desfăşura la Polus Center), Timişoara 6-9 august (Iulius Mall), Braşov 11-14 august (Complex Comercial Carrefour), Bucureşti 16-19 august (Băneasa Shopping City) şi Constanţa 21-24 august (Complex Comercial TOM).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici