Gigi Becali: Îmi pare bine că MM şi Narcis Răducan sunt din nou uniţi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat miercuri, după ce a asistat la prima şedinţă de pregătire condusă de noul antrenor al echipei "roş-albastre", Mihai Stoichiţă, că este bucuros că directorul sportiv Narcis Răducan şi noul manager general, Mihai Stoica, s-au împăcat.

121 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali: Îmi pare bine că MM şi Narcis Răducan sunt din nou uniţi

Gigi Becali (Imagine: Silviu Matei/Mediafax foto)

"MM m-a sunat acum o săptămână şi m-a întrebat dacă vreau să vină, pentru că în mod normal nu avem cum să pierdem campionatul. Îmi pare bine că sunt uniţi din nou MM cu Narcis, pentru că Dumnezeu nu ajută când e bârfă şi îmbârligături", a spus Becali.

Mihai Stoica este la cel de-al treilea mandat la Steaua, după cele din perioada iunie 2002 - mai 2007 şi noiembrie 2010 - octombrie 2011. Înainte de a părăsi Steaua anul trecut, Stoica a avut mai multe conflicte cu managerul sportiv Narcis Răducan, dar şi cu alţi oficiali ai clubului.

Becali a afirmat că a asistat la antrenamentul echipei deoarece nu a mai fost de mult la o şedinţă de pregătire. "Am venit pentru că nu am mai fost de multă vreme la echipă să stau de vorbă cu jucătorii. Le-am spus jucătorilor că Ilie Stan a plecat, dar că nu e problema lor, că ei sunt profesionişti şi trebuie să se antreneze cu orice antrenor. Am mai făcut o glumă ba cu Mihăiţă (n.r. - Costea), ba cu Gardoş, ba cu Chiricheş, cu ăştia care vor fi controlaţi", a completat Becali.

Gigi Becali a asistat, miercuri, la prima şedinţă de pregătire condusă de noul antrenor al Stelei Mihai Stoichiţă. Alături de Becali au mai fost directorul sportiv Narcis Răducan şi noul manager general al echipei, Mihai Stoica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici