Prima pagină » Sport » Gimnastul Rafael Szabo, pe locul cinci în finala de la sol la Cupa Mondială Challenge de la Varna

Gimnastul Rafael Szabo, pe locul cinci în finala de la sol la Cupa Mondială Challenge de la Varna

Rafael Szabo a fost singurul gimnast român care a ajuns în finale la Cupa Mondială Challenge de la Varna (Bulgaria), ediția 2025, clasându-se pe locul 5 la sol, informează Federația Română de Gimnastică.
Gimnastul Rafael Szabo, pe locul cinci în finala de la sol la Cupa Mondială Challenge de la Varna
Sursa foto: Facebook/Federația Română de Gimnastică
Petre Apostol
10 mai 2025, 18:44, Sport

În finală, sportivul legitimat la CSM Lugoj a obținut un scor de 12.733 puncte (Dificultate – 4.7, Execuție – 8.333, Penalizare – 0.300), după ce, în calificări, obținuse 13.100p, situându-se al șaptelea.

Primii trei clasați au fost Eddie Penev (Bulgaria) – 13.900, Kevin Penev (Bulgaria) – 13.600, Marcus Casamento (Austria) – 13.100.

Din România au mai concurat la concursul din Bulgaria Andrei Muntean și Nicolae Bera, care nu au reușit să ajungă în finale. Echipa a fost însoțită de antrenorul Răzvan Șelariu.

Următoarea competiție la care vor lua parte gimnaștii români va fi Campionatul European de la Leipzig (Germania), programat între 26 și 31 mai.