Grigoraş: Nu avem nimic de pierdut în meciul cu Rapid, e şansa noastră

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, marţi, că echipa Pandurii Târgu Jiu nu are nimic de pierdut în meciul cu Rapid, din Cupa României, şi va juca la victorie pentru o calificare în semifinalele competiţiei.

146 afișări
Imaginea articolului Grigoraş: Nu avem nimic de pierdut în meciul cu Rapid, e şansa noastră

Grigoraş: Nu avem nimic de pierdut în meciul cu Rapid, e şansa noastră (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

"Noi nu avem nimic de pierdut, e şansa noastră, dacă vrei să ajungi sus sau în finală ori acum, ori mai târziu, trebuia să întâlnim o echipă puternică. Vom face tot posibilul să obţinem o calificare, care ar fi clar o surpriză pentru noi. Noi am obţinut rezultate destul de bune cu echipele mai bine cotate, dar Cupa este totdeauna o competiţie a surprizelor şi orice este posibil, dar noi sperăm să facem o surpriză plăcută", a spus Grigoraş.

Tehnicianul recunoaşte însă că echipa sa pleacă cu şansa a doua: "Trebuie să recunoaştem că plecăm cu şansa a doua ţinând cont de faptul că jucăm în Giuleşti şi că în clasament Rapid are mai multe puncte decât noi. Au de luat şi o revanşă după înfrângerea din campionat şi de aceea spunem că plecăm cu şansa a doua. Dar Cupa României s-a văzut că este o competiţie a surprizelor şi de aceea se poate întâmpla orice".

Partida Rapid Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu, din sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, va avea loc miercuri, de la ora 18.30, pe arena Valentin Stănescu - Giuleşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici