Grigore Sichitiu este noul preşedinte, iar Ionuţ Popa noul antrenor principal la ACSMU Poli Iaşi

Unul dintre fondatorii clubului ACSMU Poli Iaşi, Adrian Ambrosie, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că noul preşedinte al grupării ieşene este Grigore Sichitiu, în timp ce antrenor principal a fost numit Ionuţ Popa.

38 afișări
Imaginea articolului Grigore Sichitiu este noul preşedinte, iar Ionuţ Popa noul antrenor principal la ACSMU Poli Iaşi

Ionuţ Popa (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Pot spune oficial că domnul Grigore Sichitiu este noul preşedinte al clubului ACSMU Poli Iaşi, iar domnul Ionuţ Popa este noul antrenor principal. Cei doi, împreună cu ceilalaţi oameni de la club, vor încerca să aducă Iaşiul fotbalistic acolo unde îi este locul, în elita fotbalului românesc. Domnul Popa urmează să ajungă astăzi (n.r. - miercuri) la Iaşi şi să semneze cu noi. Timpul este foarte scurt până la începerea campionatului, dar noi sperăm să facem o treabă frumoasă", a spus Adrian Ambrosie.

Oficialul formaţiei ieşene a mai adăugat că ACSMU Poli Iaşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Emil Alexandrescu:

"Am făcut o cerere la primărie şi ni s-a permis să disputăm meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Emil Alexandrescu. Pentru antrenamente, ni s-a permis să folosim terenurile din Baza sportivă «Emil Alexandrescu». Despre lotul de jucători nu pot spune doecamdată prea multe deoarece încă suntem în discuţii cu câţiva fotbalişti. Cert este că vom avea cel puţin 18 fotbalişti legitimaţi până la ora meciului cu ACU Arad, din prima etapă a Seriei a II-a a Ligii I. În ceea ce priveşte culorile, nu ni s-a permis să jucăm în alb-albastru şi de aceea am optat să jucăm în galben-albastru, în timp ce tricourile de rezervă vor fi negru-verde".

ACSMU Poli Iaşi a fost formată în urma fuziunii dintre cluburile Tricolorul Breaza şi Navobi Iaşi, preluând iniţial locul echipei prahovene în Liga a III-a. Marţi, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, compus din Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Octavian Goga, a decis cu unanimitate de voturi ca ACSM U Poli Iaşi să evolueze în sezonul viitor în Liga a II-a. Noua echipă din Iaşi va evolua în cadrul Seriei a II-a a Ligii a II-a în locul clubului SC FC Baia Mare SA, urmând să preia programul acestuia.

Clubul FC Politehnica Iaşi, care a evoluat sezonul trecut în Liga I şi a retrogradat, a intrat în insolvenţă şi nu a fost înscris de FRF în Liga a II-a. Gruparea are datorii de peste trei milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici