Hagi: Cred că Real şi Barcelona vor juca şi finala Ligii Campionilor

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, duminică, la finalul unui meci demonstrativ de tenis susţinut la Arenele BNR, că în opinia sa Real Madrid nu mai poate rata titlul în Spania şi că gruparea madrilenă şi FC Barcelona vor juca finala Ligii Campionilor.

181 afișări
Imaginea articolului Hagi: Cred că Real şi Barcelona vor juca şi finala Ligii Campionilor

Hagi: Cred că Real şi Barcelona vor juca şi finala Ligii Campionilor

"Am văzut Barcelona - Real împreună cu Gică Popescu. El era supărat la final, eu nu. Eu am fost aşa, jumătate jumătate. Să vii de la 0-5 (n.r. - Real Madrid) şi să câştigi pe Camp Nou... Înseamnă că au muncit mult. Cei de la Real au o echipă din ce în ce mai omogenă. Din păcate Barcelona nu a putut să fie aşa cum voia aseară, pentru că i-au lipsit trei jucători de bază. Cred eu că şi-au odihnit doi-trei jucători pentru meciul cu Chelsea din Liga Campionilor. Real a luat deja titlul, nu cred că o să piardă în ultima etapă, aşa cum l-am pierdut eu. Oricum eu cred că Real şi Barca vor juca şi finala Ligii Campionlior", a spus Hagi.

Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Barcelona, în etapa a XXXV-a a campionatului Spaniei, în celebrul El Clasico, în care jucătorii antrenaţi de Jose Mourinho au stabilit un record de goluri marcate într-un sezon - 109.

Marţi şi miercuri au loc partidele din manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor: FC Barcelona (Spania) - Chelsea Londra (Anglia), în tur 0-1, respectiv Real Madrid (Spania) - Bayern Munchen (Germania), în tur 1-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici