Hagi: Este bine că am marcat două goluri în deplasare, dar îmi pare rău pentru ultimele 20 de minute

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 3-2, din meciul cu Gaziantepspor, că este bine că jucătorii săi au marcat două goluri în deplasare, dar s-au făcut şi greşeli ce nu ar fi trebuit să fie făcute şi îi pare rău pentru ultimele 20 de minute.

18 afișări
Imaginea articolului Hagi: Este bine că am marcat două goluri în deplasare, dar îmi pare rău pentru ultimele 20 de minute

Hagi: Este bine că am marcat două goluri în deplasare, dar îmi pare rău pentru ultimele 20 de minute (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Am jucat bine primele 60-70 de minute. Păcat că în ultimele 20 de minute ne-am pierdut organizarea defensivă. Cred că la scorul de 2-1 echipa s-a relaxat. Eu consider un lucru bun faptul că am înscris două goluri în deplasare, în vederea meciului retur şi a obţinerii calificării. Îmi pare rău pentru ultimele 20 de minute. Cu siguranţă s-au făcut unele greşeli ce nu ar fi trebuit să fie făcute. După ce echipei i se vor alătura şi jucătorii care lipsesc, cum ar fi Lucas şi Kewell, vom fi o formaţie mai puternică", a spus Hagi, informează haberciniz.biz.

Gheorghe Hagi consideră că indisponibilităţile din lotul formaţiei Galatasaray au afectat jocul echipei: "Mai ales la meciul cu Bursaspor şi la această partidă trebuie să se ia în considerare faptul că am avut în fiecare săptămână 6-7 jucători absenţi. De când am venit, în fiecare săptămână avem 7-8 jucători indisponibili. Nu vreau să vedeţi acest lucru ca pe o scuză. Trebuie să jucăm, iar în acest moment încerc să văd părţile pozitive în ceea ce am făcut astăzi, cu excepţia ultimelor 20 de minute de joc. Unii jucători au evoluat pentru prima dată. Unele lucruri încă nu s-au aşezat. Dar nu vreau să comentez că dacă jucăm bine pierdem şi dacă jucăm prost pierdem. În ultimele 20 de minute ne-am pierdut concentrarea şi nu am mai fost organizaţi. Din păcate am avut mulţi jucători accidentaţi. De aceea mai trebuie să avem puţină răbdare. Dacă aş avea tot lotul apt de joc, atunci echipa ar fi mai bună", a precizat tehnicianul.

Hagi a făcut referire şi la zvonurile privind un conflict între el şi fotbalistul ceh Milan Baros, spunând că aşteaptă ca jucătorul să se refacă total în urma accidentărilor suferite: "Eu vreau să mă gândesc doar la treaba mea. Milan Baros s-a accidentat mult. Aşteptăm să ajungă la cel mai bun nivel din punct de vedere fizic, pentru că Galatasaray are nevoie de el".

Tehnicianul a recunoscut însă că Galatasaray se află într-o situaţie dificilă. "Trebuie să muncim mult pentru a schimba această situaţie", a adăugat el.

Portarul Robinson Zapata a declarat că Gaziantepspor a fost un adversar dificil. "Am primit trei goluri dar am şi marcat trei goluri în deplasare", a menţionat Zapata.

Atacantul Bogdan Stancu a înscris un gol, joi seară, în meciul pe care echipa Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, l-a pierdut, cu scorul de 2-3, în faţa formaţiei Gaziantepspor, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei.

Stancu, achiziţionat de Galatasaray în această iarnă, a fost pentru prima dată titular la Galatasaray şi a rămas pe teren pe toată durata meciului disputat la Gaziantep. Jucătorul român, care a primit un cartonaş galben în minutul 14, a înscris în minutul 62 golul doi al formaţiei lui Hagi. Celălalt gol al echipei Galatasaray a fost marcat de Kazim Kazim '38.

Pentru Gaziantepspor au marcat Cenk Tosun '17, '78 şi Abdullah Elyasa Sume '67.

Tehnicianul Gheorghe Hagi a folosit în partida cu Gaziantepspor următorii jucători: Zapata - Sabri Sarioglu, Servet Cetin, Lucas Neill, Hakan Balta - Lorik Cana - Emmanuel Culio, Yekta Kurtuluş (Mustafa Sarp '46), Kazim Kazim (Milan Baros '69) - Harry Kewell (Aydın Yilmaz '64), Bogdan Stancu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici