Prima pagină » Sport » Hănescu: Cel mai important este să trec de primul meci de la BCR Open România

Hănescu: Cel mai important este să trec de primul meci de la BCR Open România

Tenismanul Victor Hănescu a declarat, luni, că pentru el este foarte important să treacă de primul tur de la turneul BCR Open România, precizând că apoi poate avansa mai uşor în fazele următoare.
Hănescu: Cel mai important este să trec de primul meci de la BCR Open România
Ovidiu Barbulescu
20 sept. 2010, 20:15, Sport

Nu m-am gândit cât de departe aş putea ajunge la Open România. Este foarte important primul meci, pentru că voi evolua pe o suprafaţă puţin diferită de cea de la Cupa Davis. Nu este uşor, dar important va fi să trec de primul meci. Apoi, cred că lucrurile vor merge spre bine, dacă voi trece de acest meci. Am mai jucat o finală cu Granollers, chiar aici, la un challenger, la Bucureşti, acum 2-3 ani. L-am bătut, dar de atunci s-au mai schimbat anumite lucruri, el a progresat, a jucat din ce în ce mai bine. Este un jucător incomod, îi cunosc stilul şi rămâne de văzut ce va fi”, a spus Hănescu.

Victor Hănescu a precizat că încă nu a reuşit să se odihnească, după week-end-ul trecut, în care echipa de Cupa Davis a României a trecut de Ecuador, scor 5-0, în barajul pentru Grupa Mondială. „Nu am reuşit încă să mă odihnesc, dar mai am o zi până voi începe turneul de la Bucureşti. A fost o săptămână grea la Cupa Davis, cu pregătire intensă şi cu meciuri care, totuşi nu au avut o presiune mare. Acum urmează Open România şi sper să-mi revin cât mai repede. Niciun meci nu va fi uşor aici, pentru că sunt jucători de top din circuitul ATP. Eu zic că sunt într-o formă bună şi dacă reuşesc să-mi revin din această oboseală, eu zic că o să fie bine. Teoretic pot să bat pe oricine de la acest turneu. Acum rămâne de văzut cum mă adaptez la noua suprafaţă de joc şi cât de obosit sau odihnit voi fi”, a adăugat tenismanul.

Hănescu a menţionat că îi era dor de turneul ce se desfăşoară în fiecare an, la Arenele BNR: „Îmi era dor de Openul de la Bucureşti, pentru că aici am jucat tenis de calitate, am jucat prima mea finală, am fost şi primul român în finala de aici. Este un turneu special pentru mine. Eu zic că pot să repet această performanţă”.

Victor Hănescu s-a antrenat, luni, împreună cu Adrian Ungur, în vederea turneului BCR Open România, la care îl va întâlni în primul tur pe spaniolul Marcel Granollers. Meciul dintre Hănescu şi Granollers va avea loc, marţi, după ora 16.00, urmând să fie transmis în direct de Sport.ro şi pe www.sport.ro.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia