Hansi Flick, demis din funcţia de selecţioner al Germaniei după înfrângerea cu 4-1 în faţa Japoniei

  • Germania l-a demis duminică pe Hansi Flick din funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal masculin, la o zi după înfrângerea cu 4-1 în faţa Japoniei.
  • Rezultatele slabe ale naţionalei Germaniei au adâncit atmosfera sumbră din jurul echipei înainte de găzduirea Campionatului European de anul viitor.
1034 afișări
Imaginea articolului Hansi Flick, demis din funcţia de selecţioner al Germaniei după înfrângerea cu 4-1 în faţa Japoniei

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a declarat că directorul echipei, Rudi Völler, va fi unul dintre cei trei antrenori care vor prelua în comun banca tehnică pentru următorului meci, un amical împotriva Franţei, marţi, la Dortmund.

Germania nu a câştigat niciunul dintre ultimele cinci meciuri şi a fost eliminată în faza grupelor la Cupa Mondială de anul trecut.

Flick a declarat după înfrângerea cu Japonia că vrea să rămână selecţionerul naţionalei. Anunţul de duminică a venit la câteva ore după ce a condus echipa într-un antrenament public la care au participat fanii.

Niciunul dintre cei zece predecesori ai lui Flick nu a fost demis, în ciuda unor rezultate mai slabe în amicale.

Berti Vogts, Erich Ribbeck şi Rudi Voller au demisionat în 1998, 2000 şi 2004, după eşecuri în Cupa Mondială sau în Campionatele Europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici