Heleşteanu: La Comitetul Executiv a fost o execuţie mai scurtă decât cea a lui Ceauşescu

Directorul general al FCM Târgu Mureş, Anton Heleşteanu, a declarat, vineri, că la şedinţa Comitetului Executiv al FRF a avut loc o execuţie mai scurtă decât cea a lui Nicolae Ceauşescu, făcând referire la decizia prin care locul din Liga I al FC Timişoara a fost atribuit clubului Gaz Metan Severin.

293 afișări
Imaginea articolului Heleşteanu: La Comitetul Executiv a fost o execuţie mai scurtă decât cea a lui Ceauşescu

Anton Heleşteanu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Ce s-a întâmplat astăzi (n.r. - vineri) la Comitetul Executiv a fost o execuţie. Dar, o execuţie mult mai scurtă decât cea a lui Ceauşescu. Decizia aberantă, în opinia mea, a venit ca urmare a propunerii Ligii Profesioniste de Fotbal ca locul să revină echipei clasate pe poziţia a III-a, în seria a II-a. Liga a motivat acest lucru, prezentând ca argument practica UEFA în aceste cazuri. Prin urmare, s-a votat hotărârea ca Severin să promoveze direct. Rezultatul a fost 6 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. În continuare îmi menţin poziţia că, această decizie a fost una aberantă. Clubul nostru îşi va exercita dreptul de atac împotriva acestei decizii, urmând toate căile legale", a spus Heleşteanu, pentru site-ul oficial al clubului.

Membrii Comitetului Executiv al FRF trebuiau să decidă în şedinţa de vineri dacă locul din Liga I rămas liber după ce FC Timişoara şi-a retras dosarul de licenţiere revine direct ocupantei locului 3 din Seria a II-a a Ligii a II-a, Gaz Metan Severin, sau va fi atribuit câştigătoarei unui baraj între ocupanta locului 3 din Seria a II-a şi ocupantei locului 15 din Liga I, FCM Târgu Mureş. Exista şi posiblitatea ca Liga I sa înceapă cu numai 17 echipe, variantă susţinută de preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Întrunit vineri, la Casa Fotbalului, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât ca echipa clasată pe locul al treilea în Seria a II-a, respectiv CS Gaz Metan Severin, să participe direct în sezonul competiţional 2012-2013, în campionatul Ligii 1. Comitetul Executiv a luat acestă decizie, în conformitate cu art. 61 din Statutul FRF, ca urmare a retragerii dosarului de licenţiere de către FC Timişoara. Mircea Sandu nu a participat la şedinţă.

În urma acestei decizii, FCM Târgu Mureş va evolua în sezonul viitor, în Liga a II-a.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici