Iga Swiatek a câştigat Masters-ul de la Indian Wells, al cincelea trofeu WTA din carieră

Jucătoarea poloneză Iga Swiatek a făcut un nou un meci excelent la Indian Wells şi a învins-o pe Maria Sakkari cu 6-4, 6-1, în finala BNP Paribas Open, adjudecându-şi astfel trofeul, care este cel de al cincelea din cariera jucătoarei de doar 20 de ani.

628 afișări
Imaginea articolului Iga Swiatek a câştigat Masters-ul de la Indian Wells, al cincelea trofeu WTA din carieră

Sursa foto: Profimedia

A fost o continuare a unei săptămâni excelente a lui Swiatek, jucătoarea poloneză reuşind să câştige câteva meciuri foarte strânse la începutul competiţiei. După ce a depăşit acest moment, ea a ajuns în finală cu câteva victorii impresionante, care au arătat că forma ei a ajuns la apogeu, pe măsură ce evenimentul a continuat. Totul a culminat în finala cu Sakkari, care s-a luptat din nou cu proprii demoni.

Jucătoarea greacă a mai avut probleme în finale, iar unele dintre aceste probleme mentale au revenit şi în cea din turneul deşertului californian. Nivelul ei nu a fost nici pe departe la fel de bun ca în rundele anterioare, iar acest lucru pur şi simplu nu a fost suficient împotriva lui Swiatek, care este cea mai bună jucătoare din acest an, într-un clasament al sezonului.

Primul set a fost unul foarte competitiv, cu un joc puţin nervos din partea ambelor jucătoare. Sakkari i-a făcut break lui Swiatek la începutul primului game, dar şi-a pierdut şi propriul serviciu în game-ul următor. În total am asistat la 6 pierderi de serviciu în primele 7 game-uri. Swiatek a ieşit învingătoare din acest schimb de break-uri, închizând primul set cu 6-4, cu cel de al 7-lea break al jocului.

Setul al doilea a fost dominat de către Swiatek, care şi-a intrat în ritm. Sakkari a jucat un pic mai slab, arătând un nivel de încredere mai scăzut, după ce a pierdut primul set. Swiatek a făcut break devreme, pentru 2-1, extinzând avantajul la 3-1. Ea a mai adăugat un break mai târziu şi s-a impus cu 6-1 la final.

În urma acestei victorii, Swiatek va trece pe locul 2 în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a sa din carieră, cu are egalează performanţa compatrioatei sale, Agneska Radwanska, cea care devenise număr doi mondial în iunie 2012.

Cu victoria din această finală, poloneza ajunge la 20 de victorii în acest sezon, cu care conduce în circuitul Hologic WTA.

În plus, ea a ajuns la cea de a 11-a victorie consecutivă şi a obţinut ce de-al cincilea titlu din carieră. În ultimul sfert de secol, doar patru jucătoare au reuşit acest lucru înainte de a împlini 21 de ani: Kim Clijsters, Serena şi Venus Williams şi Svetlana Kuznetsova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici