Incidente între suporteri şi poliţişti la Roma

Incidente de scurtă durată au avut loc, duminică seară, între suporterii echipei AS Roma şi forţele de ordine, în apropierea stadionului Olimpic din capitala Italiei, după decesul unui fan al formaţiei Lazio, ucis din greşeală de un poliţist, informează AFP.

4 afișări

Aproximativ 200 de suporteri s-au înfruntat cu forţele de ordine şi au răsturnat pe şosea scutere şi pubele, determinându-i pe poliţişti să folosească gaze lacrimogene. Situaţia s-a calmat rapid, după ce fanii au fost dispersaţi în grupuri mici, care s-au îndepărtat de zona stadionului.

Prefectul din Roma a decis, duminică seară, ca meciul AS Roma - Cagliari, programat la ora 21.30, să fie amânat. Autorităţile anunţaseră mai devreme ca o altă partidă, Internazionale Milano - Lazio Roma, a fost amânată.

Un al treilea meci, Atalanta - AC Milan, a fost suspendat după ce suporterii gazdelor au aruncat în teren cu fumigene şi au cerut întreruperea partidei, în semn de solidaritate cu fanul echipei Lazio, ucis din greşeală de un poliţist, duminică dimineaţă, pe o autostradă din apropiere de Arezzo. Fanii au încercat să pătrundă pe teren la meciul respectiv.

Din cele 10 meciuri din etapa a XII-a a campionatului Italiei, s-au disputat în acest week-end doar 7.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici