VIDEO  Incidente produse de fanii echipei Eintracht Frankfurt la Napoli: a fost incendiată o maşină a Poliţiei

600 de ultraşi germani au mărşăluit prin centrul oraşului italian, apoi s-au bătut cu 800 de poliţişti.

151 afișări
Imaginea articolului Incidente produse de fanii echipei Eintracht Frankfurt la Napoli: a fost incendiată o maşină a Poliţiei

Incidente înaintea partidei de fotbal Napoli - Eintracht Frankfurt, 3-0 (după 2-0 pentru italieni în tur), din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Un război de gherilă a avut loc în centrul oraşului Napoli, unde fanii germani s-au ciocnit cu oamenii legii, dar s-au intersectat şi cu suporterii adverşi.

Totul a început când fanii germani au fost nevoiţi să se urce în autobuzul care să-i ducă înapoi la hotelul în care erau cazaţi. În acel moment, câteva zeci de recalcitranţi au apărut cu feţele acoperite şi s-au angajat în lupte, în timp ce poliţia era ocupată să împartă facţiunile şi să-i împrăştie pe ultraşi.

Transferul fanilor germani a început la scurt timp după ora 17.40. Nu au lipsit accidentele în timpul trecerii autobuzelor: în vehiculele care transportau fanii nemţi au fost aruncate pietre şi sticle de către ultraşii napolitani aflaţi de-a lungul drumului. 

În timpul nopţii, grupuri de suporteri ai lui Napoli au fost îndepărtaţi din zona hotelului de pe faleza din Napoli. Poliţiştii au împiedicat grupuri de fani napolitani, dotaţi cu pietre, sticle şi stâlpi, să se apropie de hotel. O maşină a Poliţiei a fost incendiată în incidentele de pe străzi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici