VIDEO  Întreg fotbalul din Turcia suspendat după ce preşedintele unui club a lovit un arbitru cu pumnul

Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a suspendat toate campionatele, într-o seară de "ruşine" pentru fotbalul naţional, după ce preşedintele clubului Ankaragucu, Faruk Koca, l-a lovit luni seara cu pumnul în faţă pe arbitru la finalul meciului de pe teren propriu din Super Lig cu Rizespor.

3371 afișări
Imaginea articolului Întreg fotbalul din Turcia suspendat după ce preşedintele unui club a lovit un arbitru cu pumnul

Koca a intrat pe teren şi, conform imaginilor difuzate de televiziunea de stat TRT, l-a lovit pe arbitrul Halil Umut Meler, după fluierul final, după ce Rizespor a egalat în minutul 97 în meciul de luni, încheiat cu scorul de 1-1, pe stadionul Eryaman.

Fanii lui Ankaragucu au invadat terenul după meci, iar Meler a fost de asemenea lovit cu piciorul în momentul în care a căzut, deşi nu este încă clar cine au fost agresorii săi. Meler a reuşit în cele din urmă să ajungă la vestiare cu ajutorul poliţiei.

"Federaţia turcă de fotbal a decis să suspende toate meciurile din toate ligile pe termen nelimitat", a postat federaţia pe X, fostul Twitter.

"Clubul în cauză, preşedintele clubului, oficialii clubului şi toţi cei vinovaţi de atacarea arbitrului Umut Meler vor fi pedepsiţi în cei mai puternici termeni posibili".

Un ordin de reţinere a fost emis pentru Koca, a declarat ministrul de interne Ali Yerlikaya într-o postare pe X, adăugând că două persoane au fost deja reţinute în cadrul unei anchete judiciare privind incidentul.

"Fotbalul turc a fost lovit în mod ruşinos în această seară. Toţi cei implicaţi în acest incident vor plăti preţul", a declarat preşedintele TFF, Mehmet Buyukeksi, potrivit TRT, citat de Reuters.

Arbitru FIFA din 2017, Meler, în vârstă de 37 de ani, a condus meciul dintre Lazio şi Celtic, din 28 noiembrie, din grupele Ligii Campionilor.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a scris pe Twitter: "Sportul înseamnă pace şi fraternitate. Sportul este incompatibil cu violenţa. Nu vom permite niciodată ca violenţa să aibă loc în sportul turc".

Arbitrii din Turcia sunt adesea criticaţi de managerii şi preşedinţii de cluburi pentru deciziile lor, dar sunt rareori ţinta unor atacuri violente.

Ankaragucu se află pe locul 11 în clasament, cu 18 puncte, cu trei locuri sub Rizespor, care are 22 de puncte, după 15 meciuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici