Ionuţ Bâlbă a dat în judecată clubul Politehnica Iaşi

Avocatul Bogdan Bălan, care îl reprezintă pe jucătorul Ionuţ Bâlbă, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că a dat în judecată clubul Politehnica Iaşi, cerând declararea insolvenţei grupării ieşene şi achitarea datoriilor pe care aceasta le are faţă de jucător plus penalităţi şi daune.

86 afișări
Imaginea articolului Ionuţ Bâlbă a dat în judecată clubul Politehnica Iaşi

Ionuţ Bâlbă a dat în judecată clubul Politehnica Iaşi (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Am încheiat un contract de reprezentare cu Ionuţ Bâlbă şi am acţionat în instanţă clubul Politehnica Iaşi pentru declararea insolvenţei grupării ieşene şi achitarea datoriilor pe care aceasta le are faţă de jucător plus penalităţi şi daune. Suma solicitată este de 228.420 de lei şi reprezintă restanţele contractuale pe care le are clubul faţă de jucător. La această sumă se adaugă penalităţile şi daunele cauzate de faptul că jucătorul nu s-a putut transfera la altă echipă, fiindu-i blocate drepturile federative", a spus Bogdan Bălan.

Avocatul jucătorului a mai precizat că a încercat o împăcare amiabilă cu oficialii grupării ieşene, însă acest lucru nu a fost posibil: "Noi am încercat o împăcare amiabilă cu gruparea ieşeană, însă acest lucru nu a fost posibil, cei de la Poli Iaşi spunându-ne că oricum vor băga clubul în faliment şi nu vor mai plăti acei bani. În aceste condiţii, noi am solicitat în cererea înaintată Tribunalului Iaşi desemnarea unui lichidator judiciar imparţial, pentru ca jucătorul să nu aibă probleme cu primirea banilor".

Primul termen de judecată al procesului a fost stabilit pentru data de 4 octombrie 2010.

Din cauza problemelor financiare, clubul Poli Iaşi nu a fost înscris de FRF în ediţia 2010/2011 a Ligi a II-a.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici