Istoria Formula 1, în timp record. Cum a reuşit Sebastian Vettel să câştige quiz-ul Grill the Grid

  • Pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel şi-a impresionat colegii de pe grila de start.
  • În cadrul concursului de cunoştinţe generale despre Formula 1, Grill the Grid, organizat de site-ul formula1.com, a reuşit să numească în timp record, fără greşeală, toţi campionii F1 din istorie.
186 afișări
Imaginea articolului Istoria Formula 1, în timp record. Cum a reuşit Sebastian Vettel să câştige quiz-ul Grill the Grid

Grill the Grid este un concurs de întrebări despre Formula 1, unde concurenţii primesc diferite provocări, sub forma unui quiz.

Astfel, printre altele, aceştia au fost provocaţi să numească un număr cât mai mare din ţările în care au avut loc curse de Formula 1, să specifice cât mai multe echipe care au participat în circuit de-a lungul istoriei competiţiei sau să numească toate circuitele pe care s-a desfăşurat vreodată o cursă a Marelui Circ.

În ultima ediţie a concursului, cei 20 de piloţi au fost provocaţi să numească în ordine cronologică inversă toţi campionii din Formula 1, din 2020 şi până la ediţia de debut, din 1950, fără a avea o limită de timp.

Primul ieşit din cursă a fost japonezul Tsunoda, care a reuşit să numească doar 2 campioni. El a fost apoi urmat de Perez (6), Ocon (10), Mazepin (11), Stroll (12), Leclerc (13), Raikonen (14) şi Latifi (18).

Au reuşit să treacă de 20 de nume Giovinazzi, Gasly şi Norris (21) şi Botas (25).

Au terminat la egalitate, cu 27 de campioni nominalizaţi în ordine inversă campionii mondiali Lewis Hamilton şi Fernando Alonzo, acompaniaţi de Mick Schumacher, aceştia greşind fiecare în dreptul câştigătorului din 1993, francezul Alain Prost.

Următorul ieşit din cursă a fost Carlos Sainz, care l-a numit pe Alain Prost, dar nu şi l-a mai amintit pe Nigel Mansell, campionul ediţiei 1992.

Singurii care au ajuns până la 30 de nume cunoscute au fost Verstappen, Russell, Vettel şi Ricciardo. Utimul a greşit la campionul anului 1987, Nelson Piquet şi a terminat cu 33 de reuşite. El a fost urmat imediat de Russell, care s-a oprit la campionul din 1986, Alain Prost.

Penultimul ieşit din cursă, Verstappen, a reuşit 38 de nominalizări, oprindu-se la campionul din 1982, Keke Rosberg.

În schimb, Vettel a fost impresionant. Nu doar că a reuşit să nominalizele toţi cei 71 de campioni ai Formulei 1, dar a făcut-o într-un timp record de 70 de secunde, neavând nevoie de timpi de gândire la niciunul din cele 71 de sezoane.

Sebastian Vettel a câştigat, de altfel, întregul concurs Grill the Grid, fiind declarat campionul ediţiei, cu un total de 140 de puncte. Site-ul formula1.com, i-a acordat un trofeu şi i-a comunicat că va planta 140 de arbori, în Marea Britanie, în cinstea performanţei sale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici