Iuliu Mureşan: Bayern Munchen era de bătut

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi, că formaţia pregătită de Sorin Cârţu putea să obţină un punct sau puncte în întâlnirea cu Bayern Munchen, care era "o echipă de bătut" în etapa a treia a grupei E a Ligii Campionilor.

16 afișări
Imaginea articolului Iuliu Mureşan: Bayern Munchen era de bătut

Iuliu Mureşan: Bayern Munchen era de bătut (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

"Este frustrant, pentru că numai noi am dat goluri. Întâmplare nefericită. Bayern era de bătut, nu numai de făcut egal. Bayern este o echipă valoroasă, dar aveau probleme. Au avut noroc că au câştigat. Niciun jucător de la Bayern nu a ajuns în situaţia lui Traore în această seară, de a marca. Traore este un jucător bun, tinereţea îi joacă feste... Trebuia să-i batem, este frustrant că nu am reuşit punct sau puncte. Trebuia să câştigăm", a spus Mureşan la TVR 1.

Campioana României, CFR Cluj, a pierdut, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 2-3 (1-2), meciul susţinut în compania echipei germane Bayern Munchen, în etapa a treia a grupei E a Ligii Campionilor, partidă în care jucătorii clujeni au marcat de două ori în propria poartă.

Golurile echipei germane au fost marcate de Cadu '32 (autogol), Panin '38 (autogol) şi Mario Gomez '77, în timp ce pentru CFR au punctat Cadu '38 şi Culio '86.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici