Iuliu Mureşan: Mă tem că arbitrii străini vor greşi mai mult decât cei români

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că gruparea pe care o conduce nu a dorit aducerea arbitrilor străini la derbiurile din Liga I şi este convins că aceştia vor greşi mai mult decât au făcut-o arbitrii români în acest retur al campionatului.

74 afișări
Imaginea articolului Iuliu Mureşan: Mă tem că arbitrii străini vor greşi mai mult decât cei români

Iuliu Mureşan: Mă tem că arbitrii străini vor greşi mai mult decât cei români

"Au fost greşeli puţine în retur faţă de tur. Eu bănuiam că va fi aşa. Atunci echipa care cere arbitri străini să le plătească baremul. Aşa s-a făcut. Această decizie ne vizează pe noi. Eu am şi o altă temere. Vor fi nişte arbitri care vor greşi mai mult decât au greşit arbitrii români. Eu dacă aş fi fost în Comitetul Executiv aş fi zis «nu» şi aş fi explicat şi de ce. Să nu se creadă cumva că noi nu vrem arbitri străini pentru că am fost ajutaţi. Nu este adevărat că am fost ajutaţi. Nu am fost ajutaţi mai mult ca alţii. Au fost greşeli «pentru» şi «împotrivă». Au fost două greşeli mari împotriva noastră în retur şi «pentru» niciuna", a spus Mureşan.

Comitetul Executiv al FRF aprobat, miercuri, propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) de aducere a unor arbitri străini la anumite partide din Liga I, a declarat preşedintele ligii Dumitru Dragomir, pentru MEDIAFAX.

Meciurile pentru care s-a decis aducerea unor arbitri din străinatate sunt următoarele:

  • Etapa 27-a: Steaua - FC Vaslui (plateşte FC Steaua);

  • Etapa a 28-a: Rapid - Steaua (plăteşte FC Rapid);

  • Etapa a 29-a: Dinamo - Universitatea Cluj (plăteşte FC Dinamo);

  • Etapa a 30-a: Dinamo - CFR Cluj (plăteşte FC Dinamo);

  • Etapa a 33-a: Oţelul - FC Vaslui (plăteşte FC Vaslui);

  • Etapa a 33-a: Steaua - Dinamo (plăteşte FC Steaua);

  • Etapa a 34-a: CFR Cluj - Steaua (plăteşte Steaua).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici