Jaqueline Cristian e în optimi la turneul ITF de la Zagreb

Jaqueline Cristian s-a calificat marţi în optimile de finală ale turneului ITF W60 de la Zagreb, după ce a învins-o în primul tur pe australiana de 33 de ani Arina Rodionova (219 WTA).

102 afișări
Imaginea articolului Jaqueline Cristian e în optimi la turneul ITF de la Zagreb

Cristian s-a impus după un meci disputat, în două seturi, cu 6-3, 6-4, după o oră şi 34 de minute de joc.

Românca a început mai slab meciul, cedând primul game pe propriul serviciu, fiind condusă cu 0-2 şi 1-3. În game-ul 6, Cristian a reuşit un break la zero, egalând situaţia la 3-3. Momentul decisiv al setului a fost la 4-3, când australiana a salvat trei mingi de break, dar a cedat la a patra, după ce a avut minge alte două ocazii de a închide game-ul. Cristian a câştigat setul cu 6-3.

Actul secund a fost mult mai disputat, cele două jucătoare făcând schimb de câte două break-uri, în primele 6 game-uri. Cristian a reuşit break-ul decisiv pentru 5-4, după care a salvat o minge de rebreak, valorificând ulterior prima minge de meci.

În turul secund, Criastian o întâlneşte pe câştigătoarea meciului dintre croata Tena Lukas (22 WTA) şi columbiana Emiliana Arango (208 WTA), meci ce are loc marţi, în sesiunea de seară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici