Jerome Valcke: FIFA nu va folosi banii Braziliei

FIFA nu va folosi banii Braziliei pentru Cupa Mondială, competiţie ce va avea loc în perioada 12 iunie - 13 iulie, a declarat secretarul general al forului, Jerome Valcke, în contextul în care numeroşi brazilieni s-au arătat nemulţumiţi de faptul că turneul final al CM va fi organizat în ţara lor.

59 afișări
Imaginea articolului Jerome Valcke: FIFA nu va folosi banii Braziliei

Jerome Valcke (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"FIFA nu foloseşte bani publici, nu foloseşte banii Braziliei, excepţie făcând partenerii comerciali brazilieni. FIFA aduce ţării 800 de milioane de dolari. Costul Cupei Mondiale este pentru FIFA de 1,3 miliarde de dolari, deoarece sunt luate în calcul primele pentru echipe şi costurile tradiţionale", a spus Valcke, informează AFP.

Numărul brazilienilor care se opun organizării Cupei Mondiale a crescut de la 10 la sută la 38 la sută din populaţia întrebată, conform unui sondaj din 24 februarie. FIFA a fost şi ţinta unor manifestaţii în metropolele Rio de Janeiro şi Sao Paulo.

"FIFA nu solicită nicio susţinere financiară din partea autorităţilor braziliene. Tot ce este cheltuit de oraşe şi guvern române în ţară, şi anume infrastructurile, care nu vor pleca împreună cu noi la 14 iulie", a mai spus Jerome Valcke.

El a amintit şi de angajamentul social al FIFA "de a educa şi schimba viaţa copiilor, de a le da şansa unei noi vieţi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici