Jonny Wilkinson se va retrage din activitate la finalul sezonului

Jucătorul englez de rugby Jonny Wilkinson (34 de ani), campion mondial în 2003 cu reprezentativa Angliei, se va retrage din activitate la finalul sezonului, informează Daily Mail, care citează The Times.

86 afișări
Imaginea articolului Jonny Wilkinson se va retrage din activitate la finalul sezonului

Jonny Wilkinson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Component al echipei Toulon (Top 14, Franţa) din 2009, Wilkinson a mai jucat doar la Newcastle Falcons în perioada 1997-2009.

Wilkinson ar putea continua ca antrenor de transformări, având în vedere că din sezonul viitor la Toulon va veni transformerul galez Leigh Halfpenny, informează Daily Mail.

Considerat ca unul dintre cei mai mari mijlocaşi la deschidere din toate timpurile, el este al doilea realizator din istorie cu 1.246 puncte în 97 de meciuri internaţionale cu echipa Angliei şi a Leilor Britanici.

În tricoul englez, el a câştigat Cupa Mondială din 2003, înscriind punctul victoriei cu Australia în prelungiri, printr-un dropgol.

Wilkinson, care a debutat în naţională la 18 ani şi 314 zile contra Irlandei, este cel mai bun realizator din istorie Cupei Mondiale de rugby cu 277 puncte la patru ediţii.

"Wilko" a fost ales jucătorul anului 2003 de către colegii săi şi de către IRB.

El se retrăsese din echipa naţională în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici