Jornal de Noticias: Săpunaru, dorit de FC Porto

Cotidianul portughez Jornal de Noticias anunţă, joi, că fundaşul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, este candidatul numărul 1 pentru a-l înlocui pe Bosingwa la FC Porto.

8 afișări
Imaginea articolului Jornal de Noticias: Săpunaru, dorit de FC Porto

Jornal de Noticias: Săpunaru, dorit de FC Porto (Imagine: Mediafax Foto)

"FC Porto va intensifica negocierile pentru aducerea lui Săpunaru, fundaşul dreapta de la Rapid Bucureşti. FC Porto are mai mulţi jucători pe care îi urmăreşte, dar românul este candidatul numărul 1 pentru a-i succede lui Bosingwa. Deşi jucătorul de la Rapid are o cotă de piaţă aproape interzisă, Săpunaru este preferat la FC Porto", scrie Jornal de Noticias.

Jornal de Noticias scrie că românul este pregătit să plece la FC Porto, însă subliniază că FC Rapid cere pentru transferul lui aproape patru milioane de euro. "Însă cum Săpunaru este jucătorul ideal, FC Porto nu renunţă aşa uşor şi are o strategie pentru o scădere considerabilă a preţului, incluzând jucători în negociere. Interesul antrenorului Jose Peseiro pentru fundaşul central Joao Paulo şi atacantul Adriano nu este nou, chiar dacă brazilianul a respins iniţial posibilitatea de a părăsi clubul. Având în vedere că nu face parte din planurile antrenorului pentru sezonul viitor, Adriano ar putea fi monedă de schimb în această operaţiune. Cu sau fără Adriano, negocierile vor avansa şi ar urma să se încheie înainte ca FC Porto să plece într-un stagiu de pregătire", scrie Jornal de Noticias.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici