Josep Guardiola: O felicit pe Inter, a jucat foarte bine

Antrenorul echipei spaniole FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, marţi, la finalul jocului pierdut pe terenul formaţiei italiene Internazionale Milano, scor 1-3, că îşi felicită adversarul care a jucat foarte bine şi i-a obligat pe elevii săi să piardă prea multe mingi.

23 afișări
Imaginea articolului Josep Guardiola: O felicit pe Inter, a jucat foarte bine

Josep Guardiola: O felicit pe Inter, a jucat foarte bine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"O felicit pe Inter, a jucat foarte bine. Am pierdut multe baloane, în faţa unei echipe care nu ne-a lăsat să jucăm uşor. Trebuie să facem mai multe în meciul retur. Nu sunt îngrijorat după acel 0-0 de la Espanol şi după această înfrângere. Am câştigat multe puncte în campionat şi am ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, ne puteam aştepta şi la o înfrângere. Nu e tocmai ideal să pierzi la o diferenţă mai mare de un gol, însă putem răsturna situaţia în retur. A fost greu pentru Ibrahimovic, deoarece nu mai jucase de mult timp. În această seară a jucat bine, nu este cu nimic vinovat pentru înfrângere. Nu ştiu cât a cântărit deplasarea cu autocarul în prestaţia echipei. Mulţumesc suporterilor noştri care au venit aici şi vom face tot ce putem pentru ei, la meciul retur", a spus Guardiola.

Formaţia italiană Internazionale Milano, la care fundaşul român Cristian Chivu a intrat în repriza secundă, a câştigat, marţi, cu scorul de 3-1 (1-1), partida susţinută, pe teren propriu, în faţa echipei spaniole FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici