Josep Guardiola părăseşte Barcelona. Secundul său, Tito Vilanova, îi va lua locul

Tehnicianul Josep Guardiola, în vârstă de 41 de ani, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă că va părăsi echipa FC Barcelona, după patru sezoane, în care a câştigat 13 titluri.

1032 afișări
Imaginea articolului Josep Guardiola părăseşte Barcelona. Secundul său, Tito Vilanova, îi va lua locul

Josep Guardiola (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tito Vilanova, secundul lui Josep Guardiola, va fi noul antrenor al formaţiei FC Barcelona, a anunţat preşedintele clubului catalan, Sandro Rosell.

"Patru ani reprezintă o eternitate atunci când antrenezi FC Barcelona", a declarat Guardiola, care a afirmat că cel care îi va lua locul va "da lucruri pe care el nu le mai poate oferi".

"Sunt obosit, aceşti patru ani m-au golit, trebuie să mă odihnesc. Nu este uşor. Îmi pare rău de incertitudinea creată, a fost greşeala mea şi mi-o asum. Îmi cer iertare. Mereu am vrut contracte pe termen scurt şi a trebuit să mă gândesc. Nu vă temeţi, cel care va veni va face treabă bună. Decizia am luat de mult timp. Aş fi putut continua, dar nu aşa cum merita Barca. Plec cu gândul cî am făcut treabă bună, mândru că am fost aici", a declarat Guardiola.

La conferinţa de presă, Guardiola a fost însoţit de directorul sportiv Andoni Zubizarreta şi de preşedintele Sandro Rosell.

În sală s-au aflat jucătorii Busquets, Piqué, Pedro, Cesc, Xavi, Valdés, Iniesta şi Puyol.

Guardiola, în vârstă de 41 de ani, a petrecut patru ani la FC Barcelona, în care a câştigat 13 titluri, din care de trei ori campionatul Spaniei şi de două ori Liga Campionilor. El mai are ocazia să mai câştige un titlu, Cupa Spaniei, în finala cu Athletic Bilbao.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici