Jucătorii echipei Pandurii vor avea primele şi salariile blocate

Peşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat că s-a luat decizia de a se bloca primele şi salariile jucătorilor gorjeni până la îndeplinirea unui obiectiv pe termen scurt fixat de conducerea clubului.

15 afișări
Imaginea articolului Jucătorii echipei Pandurii vor avea primele şi salariile blocate

Jucătorii echipei Pandurii vor avea primele şi salariile blocate (Imagine: Mediafax Foto)

Condescu a precizat că în cazul neîndepliniri acestui obiectiv este posibil să se ia măsuri drastice atât cu jucătorii cât şi cu antrenorii, mergându-se până la excluderi din lot a unor fotbalişti sau chiar schimbarea tehnicianului. "Obiectivul pe care-l avem de îndeplinit în perioada imediat următoare este obţinerea a nouă puncte în următoarele patru etape. Dacă nu va fi îndeplinit acest obiectiv se vor lua măsurile drastice şi cu jucătorii şi cu antrenorii pentru a duce la redresarea echipei. Vom lua măsurile care se impun în astfel de situaţii. Jucătorii care nu mai vor să joace pentru echipă şi au alte interese, le vom da drumul să plece iar antrenorul va fi schimbat. Oricum, până la obţinerea celor nouă puncte vor fi blocate toate drepturile băneşti pe care, în condiţii de normalitate, jucătorii le-ar fi avut încadrându-se în ceea ce am stabilit în obiectiv, locurile 6-10", a precizat conducătorul grupării din Târgu Jiu.

De asemenea, Condescu a explicat că măsurile precizate se vor pune în aplicare şi în cazul în care echipa nu va avea şase puncte după următoarele două etape: "E clar că orice pas greşit care nu duce la îndeplinirea acestui obiectiv va fi sancţionat. Nu aşteptăm să treacă toată această perioadă pentru a lua măsuri. Când nu poţi să-ţi mai atingi obiectivul e clar că se vor lua măsuri după două etape. Cele mai importante sunt cele şase puncte cu CS Otopeni şi Gloria Buzău. Dacă nu vom învinge în aceste două meciuri vom lua măsuri. Urmează apoi meciul cu Rapid şi cu Universitatea Craiova. Noi am spus că vrem nouă puncte după patru etape şi acesta este obiectivul pe care l-am stabilit azi cu antrenorul".

Condescu nu consideră prea dură decizia de explicat că blocarea salariilor fotbaliştilor gorjeni ţinând cont de faptul că aceştia au primit în avans contractele pe trei luni, şi acesta ar putea fi şi un motiv pentru prestaţia mai slabă a Pandurilor din acest debut de an competiţional. "Nu le luăm salariile pe această perioadă, pentru că ei şi-au luat avansul de contract şi au ce să mănânce cum se spune. Unii s-ar putea să fi mâncat prea mult şi poate de aceea nu mai au chef să joace. Neagoe a spus că sunt unii jucători care nu mai au chef să joace dar pe aceia aştept să-i spună el. Cred că şi cei care au jucat atât la Mediaş cât şi la Braşov intră în această categorie. Fotbalul este un joc de echipă, nu-l câştigă un jucător şi nu-l pierde un jucător. Eu am spus întotdeauna că echipa este a antrenorului iar antrenorul şi echipa sunt ai mei", a completat Condescu.

După şapte etape jucate din sezonul 2008/2009 al Ligii I, Pandurii au acumulat doar patru puncte şi ocupă locul 16 în clasament.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici