Jucătorii echipei Rapid înjuraţi şi ameninţaţi de suporteri

Jucătorii echipei Rapid au fost înjuraţi şi ameninţaţi de suporteri, la plecarea de la stadion, după meciul cu Oţelul Galaţi, terminat la egalitate, scor 3-3, în etapa a XXXI-a a Ligii I.

1 afișare

După finalul meciului, aproximativ 30 de suporteri rapidiştiau încercat să intre la vestiare, dar nu au reuşit. În schimb, preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Gheorghe Răducanu,şi liderul galeriei, Petre Ştefan, au pătruns la vestiare şi au încercat să-l bruscheze pe mijlocaşul Valentin Bădoi, căruia i-au reproşat că a luat bani de la finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali.

În momentul în care au urcat în autocar, jucătorii echipei Rapid au fost înjuraţi de suporteri, iar Emil Dică, Ionuţ Mazilu, Marius Constantin şi Valentin Bădoi ameninţaţi. "Când vă prindem, vă rupem picioarele", le-au strigat suporterii jucătorilor.

"Sunteţi niştevânzători, nişte mercenari nenorociţi, ne băgaţi în pământ", "Aţiluat bani de la GigiBecali să pierdeţi campionatul" şi"Ne este ruşine că am ajuns să ne înscriem în Intertoto", au mai strigat fanii prezenţi la stadion.

Atacantul Ionel Ganeaa fost singurul jucător care a stat de vorbă cu suporterii giuleşteni. Aceştia i-au spus: "Tu şi cu Măldărăşanu sunteţi liderii la echipă, aţi mai luat titlul cu Rapid, pune-ţi bătaia pe ei. Ne este ruşine să mai mergem la Timişoara, la finala Cupei, mai bine trimitem echipa de tineret".

La ieşirea autocarului din curtea stadionului, jucătorii au fost întâmpinaţi din nou cu înjurături şi huiduieli, iar antrenorului Răzvan Lucescu i s-a recomandat să plece din Giuleşti: "Lucescu du-te bă şi lasă-ne, du-te la Braşov, în B".

Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, scor 3-3 (2-2), meciul susţinut, miercuri, pe teren propriu, în compania formaţiei Oţelul Galaţi, în etapa a XXXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici