Justiţia spaniolă a clasat definitiv afacerea Galgo

Presupusul caz de dopaj din atletismul spaniol, cunoscut sub numele de "Operaţiunea Galgo", a fost clasat definitiv de justiţie, din lipsă de probe.

74 afișări
Imaginea articolului Justiţia spaniolă a clasat definitiv afacerea Galgo

Atleta Marta Dominguez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătoarea Mercedes Perez a ordonat oprirea acţiunilor declanşate împotriva a 12 acuzaţi în acest caz, printr-o ordonanţă din data de 24 mai, publicată miercuri.

Astfel, justiţia spaniolă a pus oficial capăt afacerii Galgo care viza o reţea de dopaj în atletismul iberic, după ce invalidase în luna martie o serie de înregistrări ale unor convorbiri telefonice, percheziţii şi declaraţii.

Audienţa provincială Madrid validase decizia judecătoarei Perez de anulare a înterceptărilor telefonice realizate de Garda Civilă în cazul campioanei mondiale din 2009 la 3.000 de metri obstacole, Marta Dominguez, începând din iunie 2010.

Perez autorizase ea însăşi interceptările telefonice, dar a revenit asupra deciziei. Tribunalul a motivat această ultimă hotărâre prin faptul că poliţia nu are niciun indiciu obiectiv şi nu există suspiciuni întemeiate care sugerează că inculpaţii ar fi comis un delict de dopaj sportiv.

Pe lângă interceptările convorbirilor telefonice efectuate de Marta Dominguez, deja achitată în aprilie 2011, şi de antrenorii ei Cesar Perez şi Manuel Pascua, au fost anulate percheziţiile la domiciliile acestora şi ale altor urmăriţi, printre care ciclistul Alberto Leon, care s-a sinucis în ianuarie 2011, şi medicul Eufemiano Fuentes.

Afacerea Galgo a debutat cu o vastă acţiune a poliţiei la 9 decembrie 2010, în cadrul căreia au fost arestate 14 persoane, printre care şi Marta Dominguez. Ea şi alte cinci persoane au fost inculpate temporar pentru delict contra sănătăţii publice şi trafic de stupefiante.

După ce a fost achitată, atleta în vârstă de 36 de ani şi mama unui băieţel de un an şi-a anunţat intenţia de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra din acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici