Karamyan: Aş vrea să rămân la Steaua, dar nu depinde numai de mine

Atacantul armean al echipei Steaua, Arman Karamyan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori să rămână şi în noul sezon la formaţia "roş-albastră" împreună cu fratele său, Artiom, dar viitoarea înţelegere nu depinde numai de el ci şi de conducătorii stelişti.

14 afișări
Imaginea articolului Karamyan: Aş vrea să rămân la Steaua, dar nu depinde numai de mine

Karamyan: Aş vrea să rămân la Steaua, dar nu depinde numai de mine (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Noi am demonstrat ce putem. Vom vedea dacă va fi să rămânem în continuare la Steaua. Eu aş vrea să rămân, dar nu depinde numai de mine. Ar fi bine să rămână şi nea Mihai antrenor. Trebuie să vorbim despre ce se va întâmpla", a spus Arman Karamyan.

El a fost mâhnit de faptul că suporterii stelişti l-au înjurat chiar dacă a marcat două goluri în partida cu Universitatea Craiova.

"Sincer, a fost pentru prima dată când am fost înjurat după ce am marcat de către proprii suporteri. Asta e, nu ai ce să faci dacă ei aşa au considerat că trebuie să se poarte. Pentru mine este important să joc bine şi să ajut echipa. Vrem neapărat să câştigăm partida cu Internaţional, ne dorim locul al treilea în campionat", a mai spus el.

Arman Karamyan şi-ar dori ca spectatorii stelişti să susţină echipa şi nu să apostrofeze jucătorii.

"Steaua ar trebui să joace în Bucureşti, dar nu e treaba mea, eu joc unde se va decide. Noi ne-am simţit bine la Buzău atunci când am jucat acolo. Dacă era aceeaşi atmosferă şi în Ghencea în ultima perioadă, ca la Buzău, eram mai sus în clasament. Dacă vom rămâne la Steaua şi din sezonul viitor, aş vrea să ne susţină suporterii", a menţionat el.

Karamyan a felicitat echipa câştigătoare a Ligii I, CFR Cluj, şi formaţia aflată pe poziţia secundă a clasamentului, Unirea Urziceni.

"Îi felicit pe cei de la CFR Cluj. Oamenii de acolo au fost mai serioşi şi publicul n-a înjurat ca la noi, iar ei au câştigat campionatul până la urmă. Acelaşi lucru şi la Urziceni, şi pe ei îi felicit", a concluzionat Arman Karamyan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici