Keşeru a suferit o fractură de metacarpian la meciul cu AS Monaco

Fotbalistul echipei Angers, Claudiu Keşeru, a suferit o fractură de metacarpian la meciul de vineri cu AS Monaco, scor 3-1, şi va fi operat, dar ar urma să fie apt de joc pentru partida din etapa următoare a ligii secunde franceze, informează ouest-france.fr.

103 afișări
Imaginea articolului Keşeru a suferit o fractură de metacarpian la meciul cu AS Monaco

Keşeru a suferit o fractură de metacarpian la meciul cu AS Monaco (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Keşeru şi-a fracturat al patrulea metacarpian de la mâna stângă.

Claudiu Keşeru a înscris un gol în meciul câştigat de Angers, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), în faţa formaţiei AS Monaco. Keşeru a marcat în minutul 65 şi a rămas în teren până în minutul 69, când a fost schimbat cu Dore. Celelalte două goluri ale oaspeţilor au fost înscrise de Charbonnier '16, '34. Pentru AS Monaco a marcat Vahirua '68, din penalti.

"Ne-am creat multe ocazii la acest meci, ca şi în partidele precedente, însă de această dată le-am concretizat. În plus, am făcut-o rapid şi bine", a declarat Keşeru despre partida din etapa a VI-a a eşalonului secund din Franţa.

Angers are programat următorul meci, vineri, 16 septembrie, pe teren propriu, în compania formaţiei Amiens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici