Kobe Bryant îşi va încheia cariera la Los Angeles Lakers - GALERIE FOTO

Baschetbalistul Kobe Bryant, care a condus echipa Los Angeles Lakers la câştigarea titlului NBA în acest an, a declarat, miercuri, la Singapore, că doreşte să-şi încheie cariera la această grupare şi că nu intenţionează să devină antrenor.

30 afișări
Imaginea articolului Kobe Bryant îşi va încheia cariera la Los Angeles Lakers - GALERIE FOTO

Kobe Bryant îşi va încheia cariera la Los Angeles Lakers (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

"Voi fi un Laker pentru tot restul carierei. Nu mă văd jucând în altă parte", a precizat sportivul american, care a adăugat că nu-şi doreşte să devină antrenor după încheierea carierei de jucător.

Bryant, în vârstă de 30 de ani, care a fost ales MVP-ul finalei NBA câştigate de Lakers contra formaţiei Orlando (scor 4-1), a decis, la sfârşitul lunii iunie, să nu anuleze ultimii doi ani de contract pe care îi mai avea cu Lakers.

Vedeta formaţiei americane, care va câştiga aproximativ 23 de milioane de dolari în sezonul viitor, a jucat în toţi cei 13 ani de la începutul carierei de profesionist la Los Angeles Lakers, echipă cu care a câştigat patru titluri NBA.

Echipa americană efectuează un turneu demonstrativ în şase orase din Asia, Singapore fiind a doua etapă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici