Kylian Mbappé, elogii pentru Mourinho înaintea startului din LaLiga: Știe cum să câștige
„Cred că este foarte pozitiv să avem un antrenor precum Mourinho, care știe cum să câștige, care știe să ofere direcția și să arate cum trebuie făcut acest lucru. Fiecare jucător este încântat să aibă un antrenor care știe încotro se îndreaptă”, a declarat Kylian Mbappé, într-un interviu publicat vineri pentru televiziunea oficială a clubului Real Madrid.
Real Madrid va începe noul sezon din LaLiga pe 22 august, în deplasare, împotriva lui Espanyol, pe RCDE Stadium.
„Sunt sigur că vom câștiga din nou trofee. Asta ne dorim și se va întâmpla. Simt că echipa își dorește foarte mult. Vom fi concentrați pe tot parcursul anului pentru a le aduce bucurii tuturor suporterilor”, a spus fotbalistul.
Golgheter la Mondial și obiectiv clar la Real Madrid
Mbappé vine după un Campionat Mondial în care a fost golgheterul competiției, cu 10 goluri, ajungând liderul marcatorilor din toate timpurile, cu un total de 22 de reușite. Franța, însă, a încheiat doar pe locul 4.
Fotbalistul a revenit deja în programul echipei madrilene și spune că a păstrat legătura cu stafful tehnic și colegii chiar și în perioada turneului final.
Francezul a vorbit și despre legătura sa cu Real Madrid.
„Pentru mine a fost un vis să vin aici, să fiu aici în fiecare zi. Sunt o persoană care știe să se bucure de prezent și știu cât de norocos sunt. Dar acum trebuie să câștigăm. Poți fi la Real Madrid sau oriunde altundeva, aici trebuie să câștigi trofee. Și de aceea sunt aici. Vom câștiga trofee anul acesta”, a afirmat Mbappé.