L'Equipe: Franţa a nimerit bine, cu România, una din cele mai slabe echipe din urna 2

Cotidianul L'Equipe a notat, duminică, după tragerea la sorţi a preliminariilor CE-2012, că Franţa "a nimerit bine" în grupă, urmând să întâlnească România, una din cele mai slabe echipe din urna a doua, dar care le-a pus probleme francezilor anterior.

16 afișări
Imaginea articolului L'Equipe: Franţa a nimerit bine, cu România, una din cele mai slabe echipe din urna 2

L'Equipe: Franţa a nimerit bine, cu România, una din cele mai slabe echipe din urna 2

"Les Bleus au nimerit bine, cu România, una din cele mai slabe echipe din urna 2, dar care le-a pus probleme la Euro-2008. Din 13 întâlniri cu românii, Franţa a pierdut doar trei", scrie L'Equipe.

"Cum se regăsesc", a titrat France Football, făcând referire la reîntâlnirea dintre Franţa şi România.

"Franţa, menajată, regăseşte România" a notat Le Monde, jurnal care menţionează că francezii au fost "relativ menajaţi" la tragerea la sorţi de la Varşovia. "Franţa a avut parte de o tragere la sorţi favorabilă. România, care figura în urna a doua la tragerea la sorţi, este printre cele mai slabe echipe din urnă, dar francezii trebuie să îşi amintească faptul că au remizat de trei ori cu românii", se precizează în Le Monde.

"Le Bleus nu au de ce să se plângă", scrie La Voix des Sports, adăugând că Franţa a avut parte de o tragere la sorţi "îngăduitoare" şi va juca într-o grupă accesibilă.

Reprezentativa României va face parte din grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, alături de selecţionatele Franţei, Bosniei-Herţegovina, Belarusului, Albaniei şi Luxemburgului, conform tragerii la sorţi de duminică de la Varşovia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici